A fost prins bărbatul suspectat că a ucis-o pe fata de 12...

A fost prins bărbatul suspectat că a ucis-o pe fata de 12 ani pe care a băgat-o apoi într-un sac în lada canapelei

0
DISTRIBUIȚI

Bărbatul suspectat că a ucis-o pe fata de 12 ani, al cărei trup neînsuflețit a fost găsit în lada canapelei într-un apartament din București, a fost prins în Olanda, după ce Poliția l-a dat în urmărire internațională. Procedurile de extrădare către România sunt acum în derulare.

Poliția Română arată că, în urma cooperării polițienești cu autoritățile din Regatul Țărilor de Jos, în cadrul unei operațiuni ENFAST, sâmbătă a fost depistat un bărbat, de 37 de ani, urmărit la nivel internațional, pentru omor.

„Acesta a fost depistat cu sprijinul atașatului de afaceri interne al Regatului Țărilor de Jos la București, în țara respectivă, urmând a se desfășura în continuare procedura de predare către România. ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților) înglobează toate structurile naționale de <Urmăriri>, pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește localizarea, arestarea și predarea persoanelor urmărite în baza mandatului european de arestare”, potrivit comunicatului IGPR.

Trupul unei fetițe de 12 ani a fost găsit într-un sac, ascuns în lada unei canapele.

„La data de 6 iunie 2023, în baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Național de Criminialistică, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac din plastic în lada canapelei unei locuințe din mun.


București, sector 4, este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui minorei”, a informat, marți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat luni din oficiu după ce proprietarul unei locuințe din Sectorul 4 al Bucureștiului a găsit, după plecarea unor chiriaşi, în lada canapelei, un cadavru într-un sac.

„La data de 3 iunie 2023, poliţiştii Secţiei 16 au fost sesizaţi de proprietarul unui apartament din municipiul Bucureşti, Sector 4, cu privire la faptul că, după plecarea unor chiriaşi, a găsit în lada canapelei un sac din plastic, ce emană un miros de putrefacţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor. În datele de 3 şi 4 iunie 2023, procurorul criminalist, poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri şi cei din cadrul Serviciului Criminalistic au efectuat cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mai multe mijloace de probă ce urmează a fi valorificate în cauză”, se arăta în comunicatul precedent al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.