Un eseu de penalizare a decis disputa de ieri din Ronaţ, acolo unde Dinamo s-a impus cu 50-45 în duelul cu gazda SCM USV Timişoara din faza a doua a Ligii Naţionale.
„Leii” au început mai bine cu un 14-0 în urma a două eseuri transformate, dar oaspeţii au revenit şi au preluat conducerea 14-15 – prin două eseuri şi o lovitură de pedeapsă. Scorul a căpătat apoi proporţii în favoarea dinamoviştilor în urma altor trei eseuri transformate (14-36). La pauză scorul a fost 21-36 după ce şi SCM USV a mai culcat o dată balonul în terenul de ţintă advers.
În partea a doua amfitrionii au revenit spectaculos şi au condus cu 40-36 din minutul 56, marcând la rândul lor trei eseuri la rând.
Dinamo a întors rezultat la 40-43 după o eroare iar din minutul 73 ambele echipe au rămas cu un om în minus după eliminările lui Dorin Lazăr și Samuel Swanepoel. Un nou eseu timişorean a dus scorul la 45-43, dar Dinamo a beneficiat de un eseu de penalizare pe final din partea arbitrului Cristian Șerban şi s-au impus la limită.
SCM USV Timişoara (marcatori): Tiqe Iliesa – 2 eseuri, Dănuț Jipa – un eseu, 5 transformări, Silvanus Godwin – 3 eseuri, Romeo Corrado-Ștețco – un eseu, respectiv Damian Bonaparte – 2 eseuri, Jondre Williams – 5 transformări,o lovitură de pedeapsă, Keanan Murray, Dylan Schwartz, Joe Perez, Elaichouni Zyad – un eseu fiecare, un eseu de penalizare pentru CS Dinamo.
Pe 26 august (ora 13.30) pentru timişoreni urmează un meci pe terenul lui CS Năvodari.
Jucătorii lui SCM USV Timişoara sunt lipsiţi în continuare de jucătorii selecţionaţi la naţională. Ieri, în ultimul test înainte de Mondial, Manumua Tevita, Marius Simionescu, Vlad Neculau şi Alin Conache au fost titulari în eşecul „Stejarilor”, scor 7-57 în Italia. Conache a transformat eseul României, marcat de Cojocaru la scorul de 31-0.