Hoț care a furat mii de euro dintr-o mașină, la Timișoara, prins...

Hoț care a furat mii de euro dintr-o mașină, la Timișoara, prins a doua zi

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 38 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.


Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.

„La data de 8 septembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras dintr-un autoturism de pe strada Ciprian Porumbescu din municipiul Timișoara, suma de 8.000 de euro. În urma investigațiilor efectuate, în cursul aceleiași zile, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Secției 3 Poliție Urbană Timișoara, au identificat un bărbat, de 38 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. La data de 9 septembrie, în urma probatoriului administrat, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind introdus introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.