Un șofer beat a urmărit o altă mașină și a tras cu...

Un șofer beat a urmărit o altă mașină și a tras cu arma de vânătoare, după o șicanare în trafic

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-650144013">
Foto: Arhivă

Poliția Municipiului Brad a fost sesizată luni, în jurul orei 18:30, despre faptul că un bărbat care se afla într-un autoturism pe raza comunei Vața de Jos (județul Hunedoara), ar fi utilizat o armă de vânătoare, trăgând mai multe focuri, fără să poată preciza dacă în direcția sa sau în altă direcție.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că, în urma unei șicanări în trafic, un bărbat de 44 de ani din comuna Vața de Jos ar fi utilizat arma de foc pe care o deținea legal pentru a-l amenința pe un alt conducător auto, care ar fi circulat pe un drum public, pe raza comunei.

„Polițiștii au stabilit că bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul din direcția Vața de Jos-Prăvăleni, având asupra sa arma de vânătoare deținută legal, iar la un moment dat a oprit autovehiculul și a intrat în curtea unui imobilul în care se aflau doi bărbați și a executat două focuri de armă în plan vertical, după care urcat la volanul autoturismului, cu care s-a deplasat spre comuna Vața de Jos, unde a fost depistat de polițiști”, a transmis IPJ Hunedoara.

Bărbatul a fost reținut de polițiști, care i-au ridicat arma de vânătoare și l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,83 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad și ai Secției de Poliție Rurală Baia de Criș au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de uz de arma letală fără drept, conducerea unui autovehicul sub influenta băuturilor alcoolice, amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor și au dispus, față de bărbat, măsura preventivă a reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

La data de 5 decembrie 2023, bărbatul a fost prezentat magistraților, iar în urma probatoriului administrat, Judecătoria Brad a dispus măsura arestării preventive a celui în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.