Război în Gaza, ziua 97. Audieri la Curtea Internațională de Justiție în...

Război în Gaza, ziua 97. Audieri la Curtea Internațională de Justiție în cazul acuzaţiilor de genocid aduse Israelului

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

Curtea Internațională de Justiție urmează să deschidă o audiere de două zile în procesul intentat de Africa de Sud, care acuză Israelul de genocid împotriva palestinienilor din Gaza, scrie CNN.

Într-un dosar de 84 de pagini depus la CIJ, Africa de Sud a susținut că Israelul comite genocid prin uciderea palestinienilor din Gaza, provocând vătămări psihice și corporale grave, evacuări forțate sau foamete generalizată.

De asemenea, Israelul este acuzat că nu a reușit să oprească incitarea la genocid în declarațiile publice ale oficialilor săi.

Potrivit BBC, Israelul a respins cu fermitate afirmațiile Africii de Sud.


„Nu, Africa de Sud, nu noi am venit să comitem genocidul, ci Hamas”, a afirmat premierul Benjamin Netanyahu.

De asemenea, armata israeliană spune că ia o serie de măsuri pentru a evita victimele civile.

ONU definește genocidul ca fiind un act „comis cu intenția de a distruge, în totalitate sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios”.

Curtea Internațională de Justiție, înființată în 1945, este instanța supremă a Națiunilor Unite și audiază cauzele intentate de statele care îi acuză pe alții de încălcarea obligațiilor care le revin în temeiul tratatelor ONU. Africa de Sud și Israelul sunt semnatare ale Convenției privind genocidul din 1948.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.