Viceprimarul Tabără, după ce directorul Pieţe SA şi-a cumpărat maşină nouă: „Din...

Viceprimarul Tabără, după ce directorul Pieţe SA şi-a cumpărat maşină nouă: „Din întâmplare a ajuns pe un loc total nepotrivit și acum se dezmiardă pe banul public”

1
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

După ce directorului de la Pieţe SA, Mirel Pop, i-a ars maşina de serviciu în luna decembrie a anului trecut, regia care aparţine de PMT, a solicitat şi i-a fost acceptată solicitarea prin SICAP pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în valoare de aproape 20.000 de euro. Viceprimarul Cosmin Tabără s-a arătat revoltat, mai ales că societatea mai deţine o maşină, aflată încă la fostul director.

„Chiar aşa, 20.000 de euro pentru că aşa vrea Mirel Pop?”, a scris liberalul pe pagina sa. „Pe când mă gândeam eu că cei din conducerea SC Piețe SA au învățat ceva din criticile din presă și nu numai, găsesc, răsfoind pe SICAP, o nouă achiziție a societății. Inițial, am avut impresia că este vorba despre achiziția serviciilor de intabulare a spațiilor din piețe sau de proiecte pentru modernizarea piețelor din Timişoara, realizarea unui studiu pentru readucerea la viată a Pieței 700! Dar de fapt, ce reprezintă acești 95.500 lei fără TVA? Este vorba despre achiziția unui automobil pentru confortul „distinsului” domn director. Director care ocolește oamenii din piețe și problemele lor. Director care ignoră managementul responsabil al acestei societăți”, a spus Cosmin Tabără.

Reamintim că în decembrie maşina directorului a fost arsă de o persoană care a sfârşit internată la Jebel.


Înainte de a se afla oficial cine e incendiatorul Mirel Pop a insinuat că ar fi vorba de o acţiune politică, fapt care a dus la o replică a lui Liviu Cocean, fostul şef de la Pieţe SA.

„Un director care, din întâmplare, a ajuns pe un loc total nepotrivit pentru el și acum se dezmiardă pe banul public. Îți repet încă o dată: Mirel Pop, lasă-i pe cei care se pricep în fruntea societății! Și fac apel din nou la conducerea PMT de a schimba această conducere atât de slabă a SC Piețe SA, care nu și urmărește decât propriul interes. Ați provocat scandaluri închipuite, ați aruncat cu noroi în dreapta și în stânga, dar nu vă pasă că nu vă îndepliniți atribuțiile. De ce nu rezolvați problema autoturismului cu fostul director? Plătiți ce e de plătit și dați-l în judecată dacă vă simțiți nedreptățiți, dar nu achiziționați o altă mașină, inutil. Sau poate că aveți prea mulți bani? Bani publici?”, a conchis viceprimarul.

Imagine: Cosmin Tabără / Facebook

1 COMENTARIU

  1. Fostul director Cocean, coleg de partid cu Tabara nu a predat masina de serviciu? Politia aflata in subordinea aceluiasi Tabara ce pazeste ? Cat tupeu au oamenii astia …

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.