Unul dintre liderii grupării de hoți de lux din Timişoara a fost...

Unul dintre liderii grupării de hoți de lux din Timişoara a fost capturat. Unde s-a ascuns

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

Dat în urmărire internaţională pentru constituirea unui grup infracţional organizat, furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Adrian Bolbos, unul dintre liderii grupării hoţilor de lux din Timişoara, a fost prins pe teritoriul Franţei.

Banda a fost destructurată mai întâi in urmă cu zece ani de DIICOT. Sentinţele definitive au fost date în decembrie 2021. „În cazul lui Bolbos a fost vorba în final de o pedeapsă de 10 ani şi o lună de închisoare.

„În urma informațiilor transmise de Poliția Română, un urmări internațional, din categoria MOST WANTED, a fost depistat pe teritoriul Franței. Acesta este condamnat la aproape 10 ani de închisoare. La data de 21 decembrie 2021, Biroul SIRENE România a introdus o semnalare în Sistemul de Informații Schengen pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din Sibiu, solicitându-se arestarea acestuia, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Tribunalul Timiș, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


În fapt, începând cu anul 2013, bărbatul de 43 de ani, împreună cu alte 8 persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în activități de furt. Grupul ar fi acționat pe teritoriul României până în anul 2017. În perioada 1 noiembrie 2013 – 11 decembrie 2013, bărbatul, împreună cu membrii grupului, a pătruns prin efracție în 4 locuințe, de unde a sustras bunuri și valori, cauzând un prejudiciu estimat la 43.500 de euro și 80.000 de lei. În noaptea de 4 spre 5 februarie 2017, acesta, împreună cu membrii grupului, a pătruns prin efracție într-o locuință, de unde a sustras bunuri de 47.700 de euro. În aceeași noapte, a pătruns prin efracție în sediul unei firme, de unde a sustras alte bunuri în valoare de 15.680 de euro și 108.800 de lei. De asemenea, în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2017, bărbatul a sustras, prin efracție, dintr-o casă de schimb valutar, bunuri 250.100 de lei, în timp ce, în noaptea de 21 octombrie 2017, acesta, împreună cu alți membrii ai grupului, a pătruns într-o locuință de unde a sustras bunuri în valoare de 70.000 de euro. Totodată, bărbatul de 43 de ani a sustras de la două persoane vătămate 3.000 de euro și 23.300 de lei, respectiv 23.000 de euro și 26.000 de lei. Pentru faptele comise, cel în cauză a fost condamnat la 9 ani și 7 luni de închisoare”, a transmis IPJ Timiş.

De la data introducerii alertei și până în prezent IPJ Timiş – Serviciul de Investigații Criminale a obținut mai multe informații cu privire la posibile locații ale persoanei urmărite pe teritoriul unor state membre Schengen, iar, la data de 12 octombrie anul trecut polițiștii IPJ Timiș – Serviciul de Investigații Criminale au stabilit că persoana urmărită se poate afla în Franța, sub o identitate falsă.

„Biroul SIRENE România a efectuat schimb de informații cu SIRENE Franța în legătură cu identitatea falsă a persoanei urmărite, aspectele transmise de către Inspectoratul de Poliție Județean Timiș confirmându-se. La data de 19 februarie 2024, bărbatul a fost depistat în ERAGNY, Franța, în urma unui mandat de percheziție domiciliară, fiind arestat în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autoritățile române. Urmăritul se află pe lista MOST WANTED a Poliției Române, fiind considerat periculos și violent. În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru executarea mandatului european de arestare”, se mai arată in comunicatul autorităţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.