„Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”, proiect de 14 milioane...

„Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”, proiect de 14 milioane de euro, bani europeni (foto)

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1911310124">
Foto: Virgil Simonescu

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în parteneriat transfrontalier româno-sârb cu Ministerul de Interne al Republicii Serbia, Școala de Perfecționare a Pregătirii Personalului Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu-Severin, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române derulează începând cu luna octombrie 2023 proiectul de importanță strategică intitulat „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”

„În următorii ani, cei aproape 550 de kilometri de graniță internațională care delimitează teritoriile României și Republicii Serbia va continua să fie frontieră națională, pregătindu-ne continuu pentru a deveni frontieră a spațiului Schengen, protejând astfel întreg spațiul Uniunii Europene. (…) Proiectul va eficientiza activitățile operaționale comune în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor transfrontaliere în zona de graniță România-Serbia, îmbunătățind condițiile de muncă pentru polițiștii cu atribuții în gestionarea securității zonelor de graniță prin reabilitarea sediilor unităților de poliție de frontieră. În România, vor fi reabilitate și modernizate structuri ale Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, efectuându-se lucrări de reabilitare și extindere a Sediului Centrului de Conferințe Vârciorova ce va fi utilizat pentru instruirea personalului, iar la Moldova Veche va fi construit un ponton de andocare a navelor utilizate în patrulare pe Dunăre. Partenerii sârbi din cadrul Ministerului de Interne al Republicii Serbia se vor dota cu echipamente specifice asigurării siguranței frontierelor prin achiziția unor piloni dotați cu aparatură de supraveghere modernă, aflându-ne după 5 luni de implementare în faza de realizare a studiilor de fezabilitate, proiectare, execuție și instalare a acestor echipamente de securitate”, a transmis ITPF Timișoara.

Având o durată de implementare de 36 de luni, între 3 octombrie 2023 și 3 octombrie 2026, proiectul de importanță strategică pentru regiunea transfrontalieră româno-sârbă, RORS00004: „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă,” are valoare financiară de 13.799.413,65 euro, fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din valoarea acestuia, respectiv 11.729.501,58 euro, beneficiarii contribuind la bugetul proiectului cu 2.069.912,07 euro.

„Pentru a crea un nivel sporit de încredere a cetățenilor în autoritățile de frontieră, prin crearea unei imagini instituționale moderne, flexibile și eficiente, conform standardelor europene, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat în data 17 aprilie 2024 o conferință de prezentare a  proiectului «Safer Climate Within The Romanian-Serbian Border Area» (titlul original), la care sunt invitați să participe reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne din România, în calitate de structură guvernamentală coordonatoare a activităților de protecție a frontierelor, Poliției Române, Jandarmeriei Române, ai Ministerului de Interne și ai Poliției de Frontieră din Republica Serbia”, mai spune comunicatul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

Din partea Programului Interreg IPA România-Serbia au fost invitați să participe reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România în calitate de Autoritate de Management, Ministerului Integrării Europene din Republica Serbia și ai Secretariatului Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.