Zeci de permise reținute de polițiști pe autostrada A1, în vestul țării

Zeci de permise reținute de polițiști pe autostrada A1, în vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva – Nădlac au desfășurat, weekend-ul trecut, o acțiune „de prevenire și combatere a cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave”.

Astfel, între 26 și 28 aprilie au fost aplicate 369 de sancțiuni contravenționale, din care 145 pentru nerespectarea perioadelor de conducere și odihnă, 61 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 31 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 10 sancțiuni contravenționale pentru oprirea sau staționarea nejustificată pe banda de urgență a autostrăzii, iar restul pentru alte abateri.

Valoarea sancțiunilor a fost de aproximativ 166.000 de lei, fiind reținute 55 de permise de conducere, din care 43 pentru nerespectarea vitezei legale de deplasare, și retrase 10 certificate de înmatriculare.

„Tot în cadrul acestor acțiuni au fost depistați doi bărbați, un cetățean austriac și un cetățean maghiar, în timp ce se deplasau cu viteze de 182 km/h respectiv 194 km/h, viteză înregistrată de pistolul radar, pe un sector de drum unde limita legală de viteză este de 100 km/h.


Ambii conducători auto au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare de 2.640 de lei, respectiv 4.620 de lei, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile. Atragem atenția participanților la trafic că viteza este una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.