25 de focuri de armă trase la graniţa cu Serbia pentru oprirea...

25 de focuri de armă trase la graniţa cu Serbia pentru oprirea unui tractor încărcat cu ţigări de contrabandă

2
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din Caraş Severin au tras nu mai puţin de 25 de focuri de armă pentru a opri un tractor cu remorcă, încărcat cu tigari contrabanda varadia 1 ptigari contrabanda varadia 2 pţigări de contrabandă.  În această seară, în jurul orei 20, o patrulă care se afla în zona fâşiei verzi, în zona localităţii Vărădia, a observat un tractor cu remorcă, care venea dinspre Serbia. Poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea tractorului. Când şi-a dat seama că a fost descoperit, şoferul a întors şi a plecat în mare viteză spre graniţa statului vecin. Nici girofarurile, nici somaţiile şi nici cele 25 de forcuri de armă trase de agenţii Poliţiei de Frontieră de la sectorul Oraviţa nu l-au făcut pe şofer să se oprească. Nu mai puţin de 20 de focuri au fost trase în pneurile tractorului şi remorcii. Tractorul s-a împotmolit, însă, în canalul care desparte teritoriul celor două state.


Şoferul a sărit din vehicul şi a trecut ilegal graniţa în Serbia. Când au ajuns lângă tractor, poliţiştii de frontieră au  descoperit că remorca era încărcată cu saci de rafie plini cu ţigări de contrabandă marca Marble. Din primele estimări sunt peste 40 de baxuri. „Am informat imediat autorităţile sârbe, care au declanşat verificările pentru identificarea bărbatului care a tregut ilegal frontiera. Am stabilit cine este proprietarul tractorului, înmatriculat în Caraş Severin, dar nu putem spune în acest moment dacă el s-a aflat la volan. La faţa locului a sosit echipa criminalistică, care face cercetările la faţa locului”, a declarat pentru PRESSALERT.ro, subinpectorul Iasmina Maghiar, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1 În urma verificărilor s-a stabilit că tractorul este înmatriculat pe numele fratele primarului din Vărădia. Acesta a fost căutat acasă, dar nu a fost găsit. Toată noaptea, poliţiştii de frontieră au făcut pânde pentru a-l găsi de suspect. Pe lângă fugarul român, autorităţile sârbe caută alţi doi suspecţi care l-ar fi ajutat pe şoferul tractorului să încarce ţigările în remorcă. Poliţiştii de frontieră au stabilit că în sacie erau 13.996 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ de 17.000 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.