Societatea timişoreană de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX s-a preocupat, deopotrivă, de soarta orfanilor şi a copiilor care veneau să studieze la Timişoara şi aveau nevoie de un adăpost, clădiri impozante fiind ridicate cu ajutorul fondurilor donate de mulţi filantropi. Primul orfelinat timişorean a fost întemeiat în Iosefin de episcopul Alexander Bonaz, urmat de marele orfelinat Gizela. În 1904 s-a construit azilul de copii aflat în actuala Piaţă Regina Maria din lăsământul filantropului Anton Seiler iar primăria s-a îngrijit de azilul pentru săraci şi bătrâni (1920-1926) din Calea Buziaşului, construit în anii ’30.
Orfelinatul Gizela
Clădirea de pe strada Pestalozzi în care se află astăzi facultatea de geografie a Universităţii de Vest a fost, în secolul al XIX-lea, primul orfelinat al oraşului. În 1873, arhiducesa Gisela Louise Marie de Austria, fiica împăratului Franz Josef şi a împărătesei Elisabeta (Sisi), dona oraşului Timişoara 20.000 de coroane pentru construirea clădirii şi în 1877 s-a deschis localul care putea adăposti 40 de orfani. Strângerea fondurilor pentru copiii orfani a continuat şi în anii următori, astfel încât arhitectul vienez Ernest Gotthilf a proiectat o nouă clădire, ridicată în anul 1901 de Josef Kremmer jr. Acestuia i s-a dat numele prinţesei, „bunul înger de laViena” care a contribuit la construirea mai multor adăposturi pentru orbi şi orfani. Clădirea are o faţadă monumentală, cu ornamentaţie neoclasică, o intrare frumoasă, scări şi încăperi spaţioase.
Edificiul a fost înconjurat cu un gard masiv de piatră şi fier forjat iar în spaţiul dintre gard şi clădire a fost amenajat un părculeţ. Costurile pentru construirea orfelinatului s-au ridicat la peste 200.000 de coroane iar inaugurarea oficială a avut loc în acelaşi an, la 11 septembrie. Clădirea adăpostea peste 80 de copii, orfelinatul beneficiind în continuare de fonduri provenite din donaţii. Orfelinatul a fost vizitat în 1925 de regina Maria şi de principesa Elena şi soarta orfanilor era o preocupare permanentă pentru multe alte doamne care se ocupau de acte caritabile. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, orfelinatul a fost mutat în alt sediu iar astăzi clădirea este spaţiu de învăţământ universitar.
Orfelinatul de copii
Tot la începutul secolului trecut, în anul 1904, au început lucrările pentru construirea azilului de copii orfani, în actuala piaţă Regina Maria, după planurile arhitectului Karl Hart. Mai târziu, clădirea a fost supraetajată şi reamenajată. În acelaşi an, asociaţia „Crucea Albă” prezidată de Anton Seiler a început construcţia spitalului de copii, după planurile arhitectului Ludwig Ybl, o celebritate în epocă. Edificiul a fost ridicat de Karl Hart şi Leopold Löffler iar în data de 25 septembrie au fost sfinţite atât spitalul cât şi azilul de copii. Clădirea actualului spital „Louis Ţurcanu” a fost extinsă şi etajată în anii interbelici şi a beneficiat de noi dotări medicale.
Casa învăţătorilor
Plătiţi de comunitate sau de stat, învăţătorii nu au avut niciodată venituri prea mari, aşa încât, la începutul secolului trecut, asociaţia învăţătorilor a decis să-şi construiască o casă cu anexe, destinată copiilor dascălilor bănăţeni care veneau la Timişoara pentru a urma cursurile unor şcoli superioare.
Cu mari eforturi, proiectul a fost dus la bun sfârşit în 1904 şi a fost cel dintâi internat din fosta Ungarie. Clădirea a fost ridicată în Elisabetin, pe strada Gh. Doja, pe un teren donat de primărie, şi pe măsura trecerii anilor, numărul copiilor găzduiţi aici a devenit tot mai mare. După 1919, Casa Învăţătorilor a trecut în patrimoniul asociaţiei judeţene Timiş-Torontal, apoi în cea unificată a asociaţiei învăţătorilor bănăţeni. Internatul, care a reuşit să se întreţină singur, a găzduit copii care au avut mai apoi cariere importante, precum şi copii din Banatul sârbesc care au venit să-şi facă studiile la Timişoara. Între anii 1940-1944, el a oferit adăpost şi copiilor celor refugiaţi din nordul Transilvaniei, după Diktatul de la Viena. După război, clădirea a revenit statului român şi a fost, o vreme, sediul inspectoratului şcolar iar apoi casa corpului didactic.
Internatul de băieţi
Construit în anul 1931 lângă actuala facultate de medicină, internatul şi-a păstrat înfăţişarea aproape neschimbată până astăzi, când este căminul nr. 2 al medicinei. Planurile au fost făcute de arhitectul timişorean Victor Vlad încă din 1903 dar au fost aprobate de primărie abia în 1931. Încă din 1919, primul primar român al Timişoarei, Stan Vidrighin, şi alţi intelectuali români din oraş au organizat o consfătuire pentru a discuta despre înfiinţarea unui internat, mai ales pentru copiii din Banatul sârbesc. Această sarcină a fost încredinţată eforiei şcolilor din oraş şi fost lansat un apel către toţi românii din Timişoara să contribuie financiar la construirea internatului. Primii bani au fost donaţi de dr. Aurel Cosma, pe atunci prefect al judeţului Timiş-Torontal. Pentru început, s-a rechiziţionat palatul fostului club Regata, disponibil de mai multă vreme, a continuat strângerea fondurilor şi un prim local a fost inaugurat în 1920. Acesta a adăpostit 456 de liceeni, 53 de studenţi politehnişti şi 145 de elevi veniţi din Timoc şi din Vechiul Regat.
Trei ani mai târziu, internatul a fost trecut în custodia primăriei dar cum sarcina administrării era dificilă, a fost retrocedat eforiei, după ce fusese refuzat de ministerul instrucţiunii publice. Principala preocupare era ca o persoană juridică să poată colecta şi gestiona fondurile pentru construcţia unei noi clădiri. Cum eforia nu a putut dobândi statut juridic, Reuniunea Femeilor Române, prezidată de Alexandrina Vidrighin, a preluat gestiunea internatului în 1925 şi a început demersurile pentru noua construcţie, care s-a materializat şase ani mai târziu. Lucrările au fost începute de antreprenorii Tillich-Muntean iar în vara anului următor internatul a fost deja dat în folosinţă. Clădirea are demisol, parter înalt şi două etaje, cu un acoperiş supraînălţat, astfel încât cel de-al doilea etaj, la care s-a folosit şi un alt fel de cărămidă, arată de parcă ar fi mansardat. Băieţii de liceu au fost adăpostiţi aici până la înfiinţarea facultăţii de medicină, când internatul a fost transformat în cămin studenţesc.
