O odaie din casa nu prea mare a colecționarului Constantin Gruescu, aflată în localitatea cărășeană Ocna de Fier, a fost transformată într-un inedit muzeu, numit “Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului”, primul muzeu privat din România. Muzeul, înființat cu aproape șapte decenii în urmă este unic în lume iar colecția adunată de pasionatul cercetător al adâncurilor pământului numără astăzi peste 2.000 de exponate de mare valoare științifică și artistică, cele mai multe din Banat, dar și din alte zone ale României, ba chiar din multe colțuri ale lumii. Pe lângă rocile și florile de mină de o mare diversitate adunate din zona muntoasă a Carașului, Constantin Gruescu are în colecția sa și minerale aduse de pe întregul mapamond, din Anglia sau Rusia până în Brazilia sau îndepărtata Indie. Muzeul a fost supranumit de localnici “Casa Binelui”, datorită efectelor benefice pe care le au unele minerale.
Un autodidact, membru al societăților științifice internaționale
Născut la Dognecea în 1924, într-o familie în care au existat mai multe generații de mineri, Constantin Gruescu a fost captivat din copilărie de minerale și roci și le-a cercetat încă din tinerețe. Absolvent a 7 clase și a trei cursuri de specialitate, a fost controlor tehnic la Uzinele și Domeniile Reșița și la întreprinderea minieră Bocșa dar totodată, un autodidact care a studiat o mulțime de tratate de mineralogie și a străbătut munții în lung și-n lat, studiind misterioasa și tăcute lume a rocilor. Pasiunea sa de-o viață pentru minerale și valoroasa colecție adunată de-a lungul a zeci de ani l-au ajutat să devină membru al mai multor societăți științifice, colaboratorul unor universități și muzee din țară și străinătate și să participe la diverse congrese. A organizat, de asemenea, expoziții itinerante în spații muzeale din țară și străinătate iar astăzi sălile mineralogice din trei universități bănățene și din cinci muzee, dintre care unul la București și altul la Iași, poartă numele său.
O premieră mondială: “Macla Gruescu”
Pe lîngă valoarea științifică deosebită, impresionanta colecție a mineralogului bănățean este de o neasemuită frumusețe și pentru cei care nu cunosc tainele geologiei. Florile de mină din casa lui Constantin Gruescu sunt fascinante prin diversitatea culorilor, de la alb strălucitor și nuanțe de galben, auriu, roz, liliachiu, roșu sau bordo până verde, gri sau negru. Frumusețea și unicitatea pieselor se datorează și cristalizării diferite, în urma căreia au rezultat forme extrem de diverse, multe amintind de figuri zoomorfe, elemente florale, diferite peisaje sau chiar chipuri umane. Printre piesele deosebite se remarcă cea numită “Colierul reginei” sau „Otrava cardinalilor”, cel din urmă fiind un minereu care nu era niciodată luat acasă de mineri, deoarece conține o substanță otrăvitoare. Cea mai importantă piesă este însă cea care, în literatura de specialitate este astăzi numită “Macla Gruescu” și reprezintă o formă de cristalizare a cuarțului descoperită pentru prima dată în lume de Constantin Gruescu, în 1972. O altă raritate mondială din colecția sa este trandafirul de muschitovit.