Fostul director adjunct al Finanţelor Publice Timiş, Gabriela Ionescu, monitorizată de DNA...

Fostul director adjunct al Finanţelor Publice Timiş, Gabriela Ionescu, monitorizată de DNA şi într-un alt dosar penal

1
DISTRIBUIȚI

Procesul în care sunt judecaţi fostul director adjunct al Finanţelor Publice Timiş, Gabriela Ionescu, şi complicele acesteia, Dinu Călin, acuzaţi de DNA de luare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la aceste infracţiuni, a avut, astăzi, ultimul termen la Tribunalul Timiş. În pledoaria finală, procurorul a solicitat condamnarea celor doi la închisoare cu executare pentru faptele de care sunt acuzaţi. Avocaţii celor doi au solicitat, în schimb, achitarea clienţilor pe motiv că nu există infracţiunea de luare de mită sau că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă. Apărarea a fost construită pe ideea că Dinu Călin a primit banii de la Gabriela Ionescu pentru bunurile primite de la denunţătorul Horia Cardoş, dar că nu i-a dat acestuia banii, şi că nu există probe care să dovedească faptul că banii primiţi de Dinu Călin de la patron au ajuns la fostul director adjunct al Finanţelor Publice.


Avocatul Daniel Sabou a făcut-o pe judecătoare să zâmbească în momentul în care a solicitat instanţei pe un ton imperativ „să explicaţi în sentinţă fiecare infracţiune”. În timpul pledoariilor, avocaţii au dezvăluit faptul că o parte din interceptările telefoncie sunt dintr-un alt dosar al DNA, mai vechi, în care Gabriela Ionescu şi Dinu Călin au fost ascultaţi cu mandat de la judecător şi s-au declarat nemulţumiţi de faptul că procurrorii anticorupţie au refuzat să dea mai multe informaţii despre respectivul dosar. Procurorul DNA a precizat doar că „sunt alte fapte şi alte persoane implicate. De abia în noiembrie, am făcut legătura între acele interceptări şi dosarul în care Cardoş a făcut denunţ şi care se judecă astăzi”. În ultimul său cuvânt, Gabriela Ionescu a susţinut că „am fost astrasă în toată această nebunie şi sunt nevinovată de toate acuzaţiile”. Dinu Călin s-a declarat sec nevinovat. Instanţa a amânat pronunţarea pentru săptămâna viitoare.

1 COMENTARIU

  1. ce faceti cu olari ionel fost sef la G.F. Timis, actualmente la Finante, care este TATA spagarilor, pana la caderea lui Blejnar cu care era pe o mana, Oari a condus atat Garda Financiara cat si Finantele.Cand isi va ispasi pedeapsa(puscarie)mai ales in numele celor de la Radison pe care i-a ,,ajutat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.