Ce riscă profesorii care au greșit grav la corectarea lucrărilor de la...

Ce riscă profesorii care au greșit grav la corectarea lucrărilor de la Bac

0
DISTRIBUIȚI

Toți elevii de la liceul Nikolaus Lenau din Timișoara au promovat examenul de Bacalaureat, iar procentul celor care au luat Bac-ul în județul Timiș se ridică la 43, 39%,  în urma rezolvării contestațiilor depuse în data de 9 iulie. Un singur elev și-a retras constestația, astfel că la centrul din Arad au fost recorectate 1.204 lucrări.


Rezultatele finale arată că 712 note au rămas neschimbate, 121 de elevi au luat note mai mici după recorectare, în vreme ce pentru 371 de copii contestarea notei obținute s-a dovedit a fi un gest inspirat, având în vedere că au luat note mai mari.  Nouă din cei 371 de elevi au obținut note mai mari cu peste 1.5 puncte. În acest caz, inspectorul școlar general pe Timiș, Cornel Petroman, a explicat că „vom cerceta să vedem despre ce este vorba. Nu știu dacă este oportun să facem comentarii legate de sancțiunile pe care le vom aplica, până când nu știm ce anume s-a întâmplat.  Pentru neatenția de care au dat dovadă, profesorii corectori riscă avertismente, rețineri din salariu sau chiar eliminarea din corpul de profesori corectori” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.