Centru de Reuşită Universitară dotat cu echipamente hi-tech pentru studenţii francofoni

Centru de Reuşită Universitară dotat cu echipamente hi-tech pentru studenţii francofoni

0
DISTRIBUIȚI

DSC_0492

Studenţii de la Universitatea de Vest din Timişoara, şi în special cei francofoni, vor avea acces la un Centru de Reuşită Universitară dotat cu echipamente de ultimă generaţie, începând de astăzi. Centrul reprezintă de fapt o sală a universităţii în care sunt calculatoare, o tablă interactivă şi un sistem de video – conferinţă, în valoare de 15.000 de euro, unde se vor desfăşura cursurile şi seminariile profesorilor de la Universitatea de Vest. Proiectul a putut fi realizat cu ajutorul Agenţiei Universitare a Francofoniei, care a donat banii necesari achiziţionării aparaturilor.


„Sper ca acest centru să fie util studenţilor şi profesorilor. Este un centru francofon implementat în colaborare cu Universitatea de Vest ce îşi propune să aibă cursuri, seminarii, conferinţe sau videoconferinţe pentru că există toate dotările necesare pentru o mulţime de activităţi”, a afirmat, astăzi, Roxana Ţurcanu, responsabil relaţii externe şi comunicare al Agenţiei Universitare a Francofoniei.

Centrul de Reuşită Universitară va ajuta Universitatea de Vest să promoveze multiculturalitatea şi multilingvismul, mai ales că instituţia are mai multe specializări în limba franceză, este de părere Marilen Pirtea. Rectorul UVT îşi doreşte ca tot mai mulţi studenţi care vorbesc limba franceză să studieze la noi în oraş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.