Furtuna demiterilor în Sănătate crește: șeful Clinicii de Neurochirurgie a fost dat...

Furtuna demiterilor în Sănătate crește: șeful Clinicii de Neurochirurgie a fost dat afară de ministrul Sănătății. Ce acuzații grave i se aduc

3
DISTRIBUIȚI

maxresdefault

Doctorul Horia Pleș nu mai este, teoretic, de astăzi, șeful Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, conform solicitării făcute ieri de ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu. Acesta a anunțat că va sesiza Curtea de Conturi Timiş, ANI și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în cazul lui Pleș. În urma unei acțiuni a Corpului de control al Ministerului Sănătății s-a descoperit că celebrul neurochirurg era asociat într-o firmă care a încheiat un contract preferențial cu unitatea sanitară prin care se scurgeau bani frumoși.

„Spitalul a avut relaţii contractuale cu SCM Neuromed Timişoara, care a prestat servicii medicale de imagistică medicală similare cu cele efectuate de spital. Domnul conferenţiar doctor Horia Pleş s-a aflat în poziţia în care a recomandat bolnavilor internaţi examinări tomografice care au fost efectuate la firma la care acesta este asociat, rezultând astfel un eventual conflict de interese al acestuia.


De aceea, în urma raportului pe care l-am primit, îi cer managerului spitalului să îl înlocuiască din funcţie pe medicul Horia Pleş”, a spus ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Raportul Corpului de control arată că, în ultimii cinci ani, între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi Neuromed Timişoara au fost încheiate atât contracte de servicii de transport, cât şi contracte de prestări servicii medicale de diagnostic imagistic, în valoare totală de aproape 4 milioane de lei. Banii ajungeau în buzunatul medicului din sumele alocate de Casa de asigurări de sănătate Timiș și fără o verificare prealabilă detaliată a serviciilor respective.

De asemenea, controlul a stabilit și că decontarea serviciilor către Neuromed s-a făcut fără a se verifica dacă au fost efectuate în realitate. Inspectorii ministeriali au constatat și că pacienții pentru care s-au decontat bani către Neuromed nici măcar nu aveau trimitere de la specialiști pentru respectivele investigații. Tot în relația cu Neuromed ministrul Sănătății a spus că nu s-a făcut licitație pentru transportul pacienților și, mai mult decât atât, în primele luni ale lui 2010 firma unde Pleș era acționar  a emis facturi cu o vechime de şapte luni.

UPDATE  ”Domnul doctor Pleș este în operație și oricum el nu răspunde la acest număr de telefon de serviciu. Spuneți ce problemă aveți, transmit și domnul doctor vă face o programare”, a spus o voce feminină care a răspuns la numărul de mobil al doctorului, postat pe site-ul unității medicale. Managerul Spitalului Județean Timișoara Ciprian Bogdan este în concediu, iar purtătorul de cuvânt al instituției, Liana Dacilescu, a precizat că „nu am primit încă niciun înscris oficial de la Ministerul Sănătății privind eliberarea din funcție a doctorului Pleș”.

3 COMENTARII

  1. Pe dracu furtuna! Pentru mine e clar. Ultimul ministru liberal(???) , d-nul Nicolaescu, este, ca alti enspe inaintea lui, sfatuit prost de tot felul de consilieri, care de care mai exotici si isi imagineaza ca ingradind artificial sistemul de sanatate privat, asigura pentru a nu stiu cata oara un viitor „stralucit” sistemului de sanatate de stat mai ales daca acesta din urma este pastorit si de o minte luminata. EL!
    Si ce-i mai important, daca vreti investigatii profesioniste de la profesionisti adevarati, apelati cu incredere la NEUROMED- Dr.Ples. E verificat!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.