Trei răniți în accidentul teribil de pe o autostradă din Ungaria au...

Trei răniți în accidentul teribil de pe o autostradă din Ungaria au ajuns la Timișoara. În ce stare sunt

0
DISTRIBUIȚI

ambulanta-smurd-

Șase dintre cei 18 răniți în accidentul violent care a avut loc săptămâna trecută pe o autostradă din Ungaria au fost aduși în țară, azi-noapte, iar trei dintre ei au ajuns la Timișoara. Potrivit lui Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Timișoara, cei trei răniți au fost aduși de la Budapesta cu o mașină SMURD echipată pentru transportul victimelor multiple.


Un elicopter a preluat celelalte trei victime, în stare gravă, care au ajuns la Spitalul Florească din București. La Timișoara este internată o fetiță de 9 ani, la secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului de Copi „Louis Țurcanu”, un băiat de 22 de ani, la Clinica de Chirurgie a Spitalului Județean, și un bărbat de 57 de ani, la secția de Politraume, la Casa Austtria. Șeful UPU a precizat că răniții nu sunt în stare foartre gravă, fiinbd deja operați în Budapesta, iar la Timișoara vor primi îngrijiri medicale până vor fi externați. Toate cele trei persoane sunt din județul Galați și, alături de celelalte trei, au fost ultimii răniți internați în spitalele maghiare.

Accidentul a avut loc vinerea trecută, pe o autostradă din Ungaria, după ce un şofer de tir bulgar a adormit la volan şi a intrat într-o coloană care se deplasa cu viteză redusă. În urma impactului, trei români aflaţi într-un microbuz au murit, iar alţi 18 au fost răniţi. În urma accidentului în lanţ au mai fost rănite alte 15 persoane, de diferite naţionalităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.