Premieră națională la Timișoara: cancerul de prostată, tratat cu „roboți” de ultimă...

Premieră națională la Timișoara: cancerul de prostată, tratat cu „roboți” de ultimă generație

1
DISTRIBUIȚI

operatie

Cei aproape 200 de bărbaţi din vestul ţării care sunt diagnosticaţi, anual, cu cancer de prostată vor fi mai bine trataţi la Spitalul Clinic Judeţean din Timişoara. Şi asta pentru că la Clinica Universitară de Urologie, care este şi centru de training de excelenţă în endourologie, o firmă din Marea Britanie le-a împrumutat medicilor două echipamente de ultimă generaţie cu ajutorul cărora pot trata mai eficient afecţiunile prostatei.


Viorel Bucuraş, şeful Clinicii de Urologie, a explicat, astăzi, că în cadrul cursului de endourologie a aparatului urinar inferior, ce se desfăşoară între 4 şi 8 noiembrie, s-au realizat două intervenţii în premieră naţională, şi anume ablaţia cancerului de prostată cu ultrasunete focusate cu ajutorul unui aparat ghidat de un robot şi vaporizarea prostatică prin intermediul unui echipament cu Green Light Laser.

„Vrem să devenim un centru de excelenţă în tratarea afecţiunilor prostatei şi în acest sens sperăm, cu sprijinul Universităţii de Medicină, să putem achiziţiona în viitorul apropiat aceste echipamente de ultimă generaţie. Cu ajutorul lor, pacientul stă mai puţin în spital, se recuperează mai repede, plus că se dezvoltă terapia focală, adică operaţiile focalizate şi astfel nu se mai produc suferinţe pacienţilor, aşa cum este impotenţa sau riscul de a purta pampers”, a mai precizat Viorel Bucuraş. Participanţii la cursul ce are loc în aceste zile la Timişoara se pot pregăti şi pe un simulator computerizat, iar demonstraţiile au loc în două săli de operaţie renovate, plus încă o sală care permite transmiterea de imagini din timpul operaţiilor.

1 COMENTARIU

  1. ok, felicitari Timişoara! Promovaţi această tehnică şi in alte oraşe din ţară, pentru că, până la urmă, toţi suntem romani si tre să ne ajutam unii pe altii, nu să concurăm unii cu altii! Trebuie să ne ajutăm şi la bine şi la rău, da?Sunt convinsă că Timişoara, un oraş de frunte al Romaniei, va împărtăşi aceasta experienţă ……. iubesc, Timişoara, oraşul meu de suflet, un oraş exemplu cum a fost mereu pentru Romania, inca din 1989!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.