E timpul să construim, nu să dărâmăm

V-aţi întrebat vreodată cam cum ar arăta sărbătorile de iarnă fără inevitabilele concerte cu Bănică şi Hruşcă? Desigur, mai bine sau mai rău, în funcţie de preferinţele fiecăruia. Dincolo de senzaţia de banc a acestei întrebări, se află un adevăr care e greu priceput de unii. Chiar dacă n-am să-i numesc aici, oamenii aceştia sunt cei care se declară „duşmani ai muzicii comerciale“. Inamici ai comerţ-ului. Ăia care sunt neînţeleşi, pentru că au principii sănătoase.

Dincolo de ei, există „ceilalţi“. Care se înghesuie la concertul Holograf, care plătesc între 60 şi 100 de lei pentru a se simţi bine. Dincolo de Bănică, Hruşcă, Holograf, Direcţia 5 şi alte nume „comerciale“, se află categoria asta de muzicieni care cred că ei nu au loc pe piaţă tocmai din cauza faptului că cei mai sus menţionaţi „rad tot“.

Carevasăzică, o formaţie de ska – punk din cartierul Plopi n-are nicio şansă de izbândă, deoarece „comercialii“ ăştia au prostit publicul.

Complet fals, dragelor şi dragilor. Publicul poate fi manipulat. Îndrumat. Educat. Cum doriţi dumneavoastră. Oamenii care merg la evenimentele cu bilet de intrare scump doar pentru a fi văzuţi de restul snobimii din Timişoara pot fi „deturnaţi“ şi spre chestii mai bune. S-a văzut asta, de exemplu la Nigel Kennedy sau Pink Martini, unde alături de fanii adevăraţi au fost şi patinatorii ăştia autoproclamaţi „nobilimea muzicală a Timişoarei“.

Ce ar fi ca în loc să ne plângem toată ziua şi să dăm vina pe „ştiueucine“ pentru situaţia dezastruoasă a oraşului, să punem umărul la crearea a „ceva nou“. Nu mă refer aici la un stil anume, ci la o „atitudine“. Sunt ferm convins că există sute de oameni care nu-s căzuţi de pe Lună atunci când vine vorba de cultură muzicală, în Timişoara.  Ştiu că unii au obosit în lupta asta de gen Don Quijote, dar alţii mai au nerv. E timpul să construim, nu să dărâmăm. E timpul să nu ne pese de „ceilalţi“, ci să creem noi un „comercial“ mai pe gustul nostru. Din ăla care nu-ţi insultă IQ-ul.