Premieră în Timișoara! Cum reduce la jumătate Universitatea de Vest cheltuielile cu...

Premieră în Timișoara! Cum reduce la jumătate Universitatea de Vest cheltuielile cu energia electrică

1
DISTRIBUIȚI

pirtea1

Universitatea de Vest din Timișoara este prima instituție de învățământ superior din județ care a luat decizia de a cumpăra energie electrică de pe bursă. Astfel, de la 1 ianuarie 2014, universitatea timișoreană va plăti cu 53 % mai puțin la facturile pentru curent, după ce conducerea UVT a decis tranzacționarea energiei electrice de joasă tensiune pe platforma Bursei de Mărfuri, terminalul Timișoara.

Potrivit reprezentanților universității de stat timișorene, în urma procedurii de achiziție publică, UVT a contractat furnizarea energiei electrice la un preț de 167,85 Mwh, mai mic cu peste 50 % față de contractul aflat în acest moment în derulare pentru care curentul era achiziționat la un preț de 361,4lei/MWh.


Noul contract de furnizare al energiei electrice de joasă tensiune are o valoare totală de aproape 600.000 de lei anual și are o durată de 12 luni.

„Suntem pe o piață a energiei electrice într-o continuă dezvoltare. E păcat să nu profităm de concurența existentă pe această piață. În proiectul de management pe care l-am propus în urmă cu un an și jumătate se numără și reducerea cheltuielilor, fără a afecta activitatea universității și, iată, că și prin decizia de a cumpăra energie electrică de pe bursă am reușit acest lucru. Reducerea cheltuielilor cu energia electrică cu peste 50% ne va permite să dirijăm banii spre alte proiecte care sa mențină Universitatea de Vest în topul instituțiilor de învățământ din România”, a spus rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea.

Și Primăria Timișoara a vrut să cumpere curent la bursă, întro încercare de a reduce cheltuielile cu acest tip de serviciu. Motivul pentru care acest lucru nu s-a întâmplat a fost că nu a primit în timp util lista cu consumul instituțiilor din subordine.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.