Tâlhari, prinși de agenții Poliției Rutiere imediat după ce au atacat o...

Tâlhari, prinși de agenții Poliției Rutiere imediat după ce au atacat o femeie peste drum de sediul IPJ Timiș GALERIE FOTO UPDATE Răsturnare de situație spectaculoasă

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-2124360329">

suspect talharie 4

Atacatorii unei femei care a fost tâlhărită, azi noapte, peste drum de sediul Poliției Timiș, când a ieșit dintr-un restaurant, au fost prinși la scurt timp de un echipaj de la Rutieră în celălalt capăt al Timișoarei. „Am auzit o femeie că strigă pe stradă. Nu am apucat să văd decât că o maşină galbenă pleacă. Femeia mi-a spus că i-a fost smulsă geanta din mână când a ieşit din restaurant şi că avea bani şi acte. A sunat imediat la 112 şi eu am încercat să văd de maşină”, a declarat martorul ocular la atacul asupra femeiii care este stabilită în Italia de mai mulţi ani.

În baza indiciilor, poliţiştilor care erau pe teren într-o razie pentru prinderea şoferilor care conduc beţi sau drogaţi le-a fost dată în consemn maşina suspectă – un Ford galben. La scurt timp, un Ford galben, înmatriculat în Germania, a intrat pe strada Budai Deleanu, unde era un echipaj de la Poliţia Rutieră. Maşina în care se aflau patru bărbaţi a fost oprită, în aparenţă, pentru un banal control de rutină. Şoferului i s-a cerut să deschidă portbagajul şi în interior poliţiştii au zărit o geantă de culoare neagră, asemănătoare cu cea a femeii tâlhărite. Agenţii i-au verificat amănunţit pe cei patru şi maşina până au sosit mai multe echipaje întăriri, iar cei patru au fost încătuşaţi. În maşină, lângă scaunul din dreapta, au fost descoperite mai multe folii de plastic strânse, poliţiştii de la Antidrog bănuind că ar conţine substanţe interzise. Au decis ridicarea probelor şi transmiterea  la laborator pentru efectuarea expertizei.

Când au fost scoşi din maşină şi încătuşaţi, suspecţii au susţinut că sunt nevinovaţi. Şoferul a susţinut că „pe ăla micu şi pe prietenul luui i-am luat în maşină de la Catedrală. Nu ştiu ce au făcut ei înainte”. La faţa locului au sosit şi criminaliştii care au ridicat probe din maşină. Suspecţii au fost duşi pentru audieri la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Timişoara pentru audieri.

UPDATE Poliția Timiș a anunțat, astăzi, după audierea suspecților că nu a fost nicio tâlhărie. S-a stabilit că înainte de a suna la 112 și a declara că a fost tâlhărită, femeia a fost cu bărbații în mașină și și-a uitat geanta în mașina acestora. Alarma falsă dată de „victimă” a fost explicată prin faptul că femeia era ruptă de beată şi nu a mai ştiut ce e cu geanta ei. Chiar dacă au scăpat de acuzaţia de tâlhărie, cei patru sunt suspectaţi de deţinere de droguri, anchetatorii aşteptând rezultatul expertizei pentru substanţele suspecte găsite în maşină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.