TIMIŞOARA UITATĂ Piața Victoriei (II). Cum și-a lăsat Szekely Laszlo, arhitectul-șef al...

TIMIŞOARA UITATĂ Piața Victoriei (II). Cum și-a lăsat Szekely Laszlo, arhitectul-șef al orașului acum 100 de ani, amprenta asupra centrului Timișoarei FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-809766907">

DSCF6466

Primul edificiu ridicat în actuala piaţă a Victoriei a fost palatul Lloyd, pe partea viitorului Corso. A fost construit de Arnold Merbl între anii 1910-1912, după un proiect al arhitectului maghiar Leopold Baumhorn, pentru a fi sediul bursei Societăţii Lloyd, aşa cum sugerează şi globul pământesc aflat pe cupola acoperişului.

O reprezentanţă Lloyd se deschisese la Timişoara în 1860, şi timp de câteva de decenii aceasta şi-a mutat sediul în mai multe locuri. În 1910, societatea a cumpărat de la primărie terenul pe care avea să-şi ridice propriul sediu, iar acesta a fost inaugurat în mod festiv la 29 septembrie 1912. Ridicarea clădirii s-a realizat cu ajutorul contribuției oamenilor de afaceri locali. Aici aveau să se tranzacţioneze numeroase mărfuri, dar mai ales produse agricole.

La parter funcţiona cafeneaua Lloyd, cu mese de biliard, domino şi pinacle, mese de şah şi pentru diferite jocuri de cărţi. La primul etaj se aflau birourile firmei şi clubul Lloyd, cu garderobă, sală de lectură, bibliotecă, sală de corespondenţă şi salon de întâlniri, toate încăperile fiind mobilate extrem de elegant. La etajele doi şi trei erau locuinţe, iar la mezanin a fost amenajată sala bursei de mărfuri.

În 1915, vestitul general August von Mackensen şi-a stabilit cartierul general al operaţiunilor împotriva Serbiei la etajul întâi al palatului Lloyd, împreună cu statul major, bucurându-se de numeroase favoruri din partea oficialităţilor austro-ungare. Din 1940, cafeneaua, de fapt un adevărat restaurant, s-a numit „Cafe Wien”, iar după 1944 a purtat mai multe denumiri: Ana Lugojana, Timişoara sau Bulevard. În prezent şi-a reluat numele iniţial.

Din 1948, clădirea aparţine Universităţii Politehnica, aici aflându-se sediul rectoratului. Şi astăzi se mai pot vedea în interiorul clădirii lambriuri, oglinzi, rămăşiţe de vitralii şi câteva candelabre, ca o mărturie a luxului de odinioară.

Palatele de pe Corso

Patru din cele cinci edificii construite în continuarea palatului Lloyd, care se află pe Corso timişorean, au fost proiectate de Székely László care, în calitatea sa de arhitect-şef al oraşului, a pus în aplicare proiectele primăriei pentru dezvoltarea urbanistică a acestei zone.

Palatul Neuhausz, o combinaţie de stil eclectic, secession vienez şi maghiar, a primit autorizaţie de construire în 1910 şi a fost ridicat în următorii doi ani. În continuarea acestuia se află palatul Merbl, proiectat şi construit de arhitectul local Arnold Merbl, în 1911. Cu excepţia palatului Lloyd, este singurul edificiu de pe această latură a pieţei care nu a fost proiectat de Székely László.

Palatul Dauerbach, numit astfel după numele proprietarului său György Dauerbach, a fost construit între anii 1911-1912, imobilul fiind proiectat pentru a oferi apartamente de închiriat. La parterul acestuia se afla, încă de la darea în folosinţă a imobilului, cafeneaua şi celebrul restaurant Palace. Administratorul acestuia, Henric Berger, a amenajat, în lunile de vară, şi o terasă acoperită de umbrare în faţa restaurantului. În palatul Dauerbach a funcţionat, încă din anul 1913, o farmacie, al cărei prim administrator a fost Michael Bräner. Stilul arhitectonic este cel caracteristic acestei zone rezidenţiale de la începutul veacului trecut. Corpul central a imobilului, mai înalt, este alcătuită din trei părţi, cu frontoane în forma unei acolade ogivale la nivelul acoperişului, în timp ce părţile laterale au câte doi pilaştri şi câte un fronton cu acelaşi motiv, sub acoperişul mai scund.

Următoarea clădire este palatul Lajos Hilt (Hilt&Vogel), a cărui autorizaţie de construcţie a fost obţinută în 1911 şi care a fost dat în folosinţă în 1913. Lucrările la palatul Széchény, ultimul de pe Corso, al cărui comanditar a fost Antal Vogel & Co., au început în 1911 şi au fost terminate doi ani mai târziu. Clădirea cu trei etaje, frontul pe două străzi şi intrarea pe colţ a fost ridicată cu scopul de a amenaja apartamente de închiriat, în timp ce parterul a fost rezervat magazinelor.

Palatul Löffler

Prima clădire de pe Surogat, între Operă şi Castelul Huniazilor, una dintre cele mai impozante clădiri ale Timişoarei, este palatul Löffler (clădirea care găzduiește acum restaurantul McDonalds), care a fost construit de firma Jakab Löffler & fiii ca sediu de firmă şi casă pentru întreaga familie. După cumpărarea terenului, proprietarul s-a obligat să construiască imobilul într-un an de zile şi să finiseze întreg frontonul principal.

Palatul a fost construit între anii 1912-1913, în stil eclectic, a fost proiectat cu trei scări, câte una pentru fiecare din fiii lui Jakab Löffler, şi avea trei etaje, 46 de apartamente şi 142 de camere. Apartamentele au fost, de asemenea, destinate închirierii şi au devenit, în scurt timp, foarte căutate, dată fiind poziţia excelentă a imobilului. La parter s-a deschis o cafenea şi, în scurt timp, au fost închiriate numeroase spaţii comerciale sau de producţie. În 1948 imobilul a fost naţionalizat, iar ultimul fiu al lui Löffler a murit într-o mansardă prăpădită aflată la scara din mijloc, unde fusese surghiunit de noua putere comunistă.

Camera de Comerţ

Clădirea Camerei de Comerţ şi Industrie a fost ridicată mai târziu, în 1925, tot după proiectele lui Székely László. Înfiinţată în 1850, camera de comerţ a a funcţionat în diferite edificii şi a făcut repetate demersuri pentru a-şi construi un sediu propriu, această dorinţă materializându-se în perioada interbelică. Edificiul, conceput cu un parter înalt pentru magazine, avea, la primul etaj, camera de consiliu, cu ieşire într-un balcon. La cele trei etaje ale clădirii şi la mansardă existau apartamente pentru închiriat. Deasupra mansardei a fost construit un pod supraînălţat pentru a aduce clădirea la acelaşi nivel cu palatul vecin. Acesta este flancat, pe frontonul dinspre surogat, de două statui realizate de sculptorul Romul Ladea, în urma unui concurs, statui care reprezintă, în mod alegoric, industria metalurgică şi cea casnică.

Clădirea a fost naţionalizată în 1948, când camerele de comerţ au fost desfiinţate, iar în anii dictaturii comuniste, sediul elegant al camerei de comerţ a devenit cabinetul judeţean al PCR. În anii ’60, pe terenul viran aflat în continuarea acestui imobil s-au ridicat două blocuri. Camera de comerţ din Timişoara s-a reînfiinţat în 1990 şi a revendicat imobilul. În prezent este sediul CCIAT.

Palatul Weiss şi Hotel Timişoara

Tot în perioada interbelică, latura de nord-vest a pieţei a fost închisă de alte două clădiri cu o arhitectură care se integrează în ansamblul urbanistic al pieţei. Palatul Weiss, prima clădire de pe bulevarul Republicii, a fost ridicat în 1921 de firma Arnold Merbl, pentru familia Weiss. Edificiul, în stil eclectic, a fost construit după planurile lui Adalbert Szladek iar frontonul a fost reproiectat de Székely László.

După planurile arhitectului Székely László, care a lucrat alături de Mathias Hubert, a fost construit şi hotelul Timişoara, între operă şi palatul Weiss. Vechiul imobil, a cărui construcţie a început în 1928, a avut ca proprietar consorţiul „Băncile Bănăţene Reunite”, care cuprindea mai multe bănci şvăbeşti locale. Clădirea, a cărei denumire oficială era „Pensionul Central”, a fost finalizată în 1933 şi avea şase etaje, din care o parte era pensiune iar restul – hotel. În anii ’70, clădirea a fost extinsă pe locul fostei chesturi a poliţiei.

Foto: Vali Silaghi, Wikipedia, ploaiadecuvinte.blogsport.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.