Chiar dacă nu sunt eu un mare fan al muzicii folk, zilele trecute am avut ocazia să asist la o manifestare care m-a uns la suflet. Şi asta pentru că am văzut nişte oameni fericiţi, frumoşi şi naturali. Care dincolo de trenduri şi alte bazaconii care ni se servesc pe post de „asta trebuie să consumăm“, ştiu să se bucure cu adevărat de ceea ce consideră ei că e plăcut pentru urechiuşele lor. E vorba de prima ediţie a Galei Mai Folk, desfăşurată la şapte kilometri de Timişoara, în satul Covaci, la Pensiunea Anette.
Deşi vremea capricioasă le-a dat peste cap planurile organizatorilor, astfel încât evenimentul programat să se desfăşoare în aer liber a trebuit să fie „mutat“ în interior, atmosfera a fost una de mare efect.
Am văzut o sumedenie de spectatori veniţi din diverse oraşe ale ţării. Am remarcat că la intrare şi-au lăsat problemele în prag şi astfel au participat trup şi suflet la recitalurile celor aflaţi pe scenă. Festivalul a avut parte şi de o secţiune de concurs, la care nu a concurat niciun timişorean, dar care s-a bucurat de mare succes.
Dincolo de muzică şi poezie, ceea ce m-a frapat a fost sinceritatea care a plutit în aer la faţa locului. Nimic nu era prefabricat şi lipseau elementele specifice marketing-ului modern. Chiar dacă artiştii prezenţi pe scenă nu prea sunt popularizați în mass-media, lumea le ştia versurile. La faţa locului erau bunici, părinţi şi nepoţi. Era entertainment fără brizbriz-uri. Era ceva acolo care aducea cu celebra pictură „Bal la Moara de la Galette”, de Pierre-Auguste Renoir. Dincolo de toate, am văzut câţiva „happy people”. Care erau fericiţi. Nu pentru că au vizionat clipul lui Pharell Williams. Şi nici pentru că cineva a inventat ziua internaţională a fericirii. „Just because” aşa simţeau ei.
