Michi de la Șuie Paparude a fost operat din nou pe cord...

Michi de la Șuie Paparude a fost operat din nou pe cord deschis, chiar înaintea unui concert în vestul țării. UPDATE Comunicatul de presă al trupei îi liniștește pe fani

0
DISTRIBUIȚI

suie aseara la tm08_resize

Mihai Câmpineanu, liderul trupei Șuie Paparude, a ajuns din nou pe masa de operație, după ce anul trecut, la Timișoara, a suferit un infarct la finalul unui concert.

La câteva luni după ce și-a reluat activitatea muzicală, Michi a fost din nou operat pe cord deschis, în această săptămână, la o clinică din București. Sâmbătă, Șuie Paparude are programat un concert la Arad, în cadrul unui festival al berii, iar apoi o reprezentație în cadrul Basm Festival de la Bistrița.

„E grav, astăzi a fost operat pentru a doua oară, pe cord. Sperăm şi noi să îşi revină, se pare că a cam forţat în ultima vreme, foarte multe concerte.


Azi trebuia să cânte la Arad, mâine la Timişoara, duminică la Bistriţa. Le-am luat bilete la avion pentru duminică după-masă, aveam maşina pregătită să-i aducă la Bistriţa”, spune Florin Chereji, unul dintre organizatorii Basm Festival, citat de „Adevărul”.

UPDATE Trupa Șuie Paparude a ținut să-i liniștească pe fani, emițând un comunicat în care îi asigură că intervenția chirurgicală a fost una necesară, dar nu de urgență. Iată, integral, textul comunicatului de presă al trupei Șuie Paparude:

„În urma articolelor apărute în ultimele zile cu privire la colegul nostru Mihai Câmpineanu – Michi, dorim să facem următoarele precizări:

După cum bine știți, Michi a suferit un puternic accident cardiac anul trecut. În ultimele luni s-a simțit mai bine și ne-am putut bucura împreună cu voi de concerte.

Pentru a se putea reface complet, Michi avea nevoie de o nouî intervenție care s-a putut efectua săptămâna aceasta, fără să existe o programare într-un timp rezonabil pentru acest lucru.

Astfel, în cursul zilei de miercuri, 16 iulie, Michi a fost operat la Spitalul Monza din București, centru specializat pe problemele cardiovasculare.

Interventia de bypass coronarian a durat trei ore și s-a finalizat cu succes. Michi este bine și lucreaza deja la noul setup pe care îl pregătim.

Mulțumim pe această cale echipei de specialiști ai Spitalului Monza și mai ales domnului dr. Cătălin Constantin Badiu, chirurg cardiovascular care a efectuat operația cu mult profesionalism.

Totodata, mulțumim fanilor pentru susținere și îi anunțăm că programul nostru pe luna august rămâne neschimbat.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.