Maşina unui agent de la Poliţia Rutieră, incendiată UPDATE Cine este piromanul

Maşina unui agent de la Poliţia Rutieră, incendiată UPDATE Cine este piromanul

0
DISTRIBUIȚI

bmw flacari

Maşina unui agent de la Poliţia Rutieră a fost incendiată, colegii săi de la Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Timiş încercând să afle acum cine-s autorii. Incidentul s-a petrecut, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Cenad, fiind vizată maşina unui agent şef de la Poliţia Rutieră din Sânnicolaul Mare. Autovehiculul, care era parcat în faţa locuinţei, a ars ca torţă. Pompierii militari sosiţi la faţa locului au stins incendiul şi au stabilit că este vorba de o acţiune intenţionată.


Poliţia a început o anchetă pentru a stabili cine este piromanul. Printre suspecţi se află mai mulţi şoferi care, în ultima perioadă, l-au ameninţat pe agent că va avea probleme pentru că i-a amendat.

UPDATE Anchetatorii au reuşit, azi noapte, să-l prindă pe principalul suspect, Lupşa Iosif, de 45 de ani, în baza declaraţiilor mai multor martori. Bărbatul a recunoscut în faţa mai multor apropiaţi că a incendiat maşina poliţiştului pentru a se răzbuna pe mama acestuia, care are un bar în Cenad şi care a refuzat să-l mai servească pentru că era beat. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.