Aquatim, laureată în Topul Național al Firmelor. Care au fost atuurile companiei...

Aquatim, laureată în Topul Național al Firmelor. Care au fost atuurile companiei timișorene

0
DISTRIBUIȚI

Aquatim a obținut, pentru al doilea an la rând, recunoașterea performanței sale la nivel național, clasându-se pe primul loc în Topul Național al Firmelor.

Societatea de apă și canal timișoreană a dovedit încă o dată că are cel mai bun management din țară și o strategie cu adevărat europeană în ceea ce privește investițiile.

„Locul întâi obținut de Aquatim printre companiile mari de apă din țară, în contextul în care tariful pentru apă este unul din cele mai mici la nivel național, dovedește că societatea este eficientă economic și are o strategie viabilă de dezvoltare. Premiul primit și prezența printre cele mai performante companii din țară, ne bucură, pentru că sunt o recunoaștere a eforturilor întregii echipe”, a declarat Ilie Vlaicu, directorul general Aquatim.

Topul Național al Firmelor, aflat anul acesta la a XXI-a ediție, reprezintă clasamentul celor mai competitive firme din România, din șase domenii de activitate: cercetare-dezvoltare, industrie, agricultură, silvicultură și pescuit, construcții, servicii, comerț și turism.


Clasificarea se realizează, în funcție de performanța financiară a companiilor, pe baza topurilor județene, făcute de Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene. Indicatorii utilizaţi pentru evaluare sunt cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane și a capitalului angajat și se referă la exercițiul financiar al anului precedent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.