Charlie și fabrica de violență

Charlie și fabrica de violență

2
DISTRIBUIȚI

Până una alta, teroriștii și-au atins scopul: toată lumea vorbește despre ei. Prea mult. Cherif a și sunat la tv, să spună clar cine l-a trimis. Mult, prea mult se vorbește, în timp ce în alte părți ale lumii mor sute și mii de oameni în același război stupid, oameni a căror singură vină e că se află în calea Statului Islamic, de exemplu, în timp ce talibanii afgani condamnă atacul comis de talibanii pakistanezi la o şcoală din Peshawar, unde au murit 141 de oameni, dintre care 132 de copii. Sute de mii au murit în Siria. Mii au murit în Donbass. Toate acestea le vedem, undeva pe-o bandă la un canal de știri, și trec pe lângă noi ca și cum ar fi un vis urât îndepărtat.

E de fapt al Treilea Război Mondial aflat de mult în plină desfășurare, însă nu-l vedem ca atare, pentru că nu se încadrează în imaginea învechită pe care o avem despre cum ar trebui să arate un conflict global.


Doar când se deschide o mică și de scurtă durată linie a frontului în inima Europei tresărim și ne îngrozim și ne dăm seama cât de real e totul. Moartea e atât de departe de noi când se întâmplă în locuri mai puțin familiare. Mi-e teamă că Charlie Hebdo și trei zile de panică în Paris, provocate de patru oameni, au fost doar începutul.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.