„Prima casă”, „Prima mașină” și… „Primul job!”. Ce program inedit propune rectorul...

„Prima casă”, „Prima mașină” și… „Primul job!”. Ce program inedit propune rectorul Universității de Vest din Timișoara pentru ca tinerii să-și găsească un loc de muncă mai ușor

1
DISTRIBUIȚI

pirtea1

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, vine cu o propunere inedită, astfel încât tinerii fără experiență din România să-și găsească un loc de muncă mai ușor, după ce termină facultatea. Potrivit ultimelor statistici, în medie, unui tânăr absolvent român îi trebuie zece luni până la găsirea unui loc de muncă după terminarea studiilor. De asemenea, jumătate dintre cei care au terminat o școală nu-și găsesc de lucru în primul an de la terminarea studiilor.

„România are nevoie imediată de măsuri concrete pentru integrarea tinerilor absolvenți în muncă. Pe modelul programelor «Prima casă și «Prima mașină», menite a stimula consumul și creditarea, consider că statul ar trebui să finanțeze și să implementeze un program prin care tinerii să poată accesa mult mai ușor un prim loc de muncă”, atrage atenția Marilen Pirtea.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara propune ca, prin intermediul acestui program, salariile tinerilor să fie subvenționate substanțial de către stat o anumită perioadă de timp, cât să le permită să acumuleze experiența necesară accesării unui loc de muncă.


Marilen Pirtea crede că, în acest mod, se poate stabili împreună cu participanții (firme/companii/instituții), un cadru contractual uniform care să respecte limite salariale convenabile, plus o legătură directă între competențele tinerilor și locul de muncă oferit.

„Un program de stimulare și dinamizare a pieței muncii în România este cu atât mai necesar, cu cât presiunea este foarte mare pe cei doar 4.800.000 de angajați, din care 1.800.000 în sectorul public, numărul pensionarilor fiind dublu față de cel al contribuabililor. Avem nevoie de un program concret, iar un program precum «Primul job» ar fi binevenit. «Primul job» creează locuri de muncă, dezvoltă activitatea firmelor preluând din povara bugetului salarial, crește mobilitatea tinerilor pe piața muncii la ieșirea din program, aduce un suflu nou economiei românești”, precizează Marilen Pirtea.

1 COMENTARIU

  1. Da domnule primar aveti dreptate totusi mai este nevoie de ceva si anume multaaa rabdare si putere de convingere pentru ca tinerii din ziua de azi vor bani multi,munca putina si drepturi cat mai multe. ….fara niciun fel de experienta…din pacate

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.