Beck Corlan a adus poduri de pace la ambasada din Timişoara GALERIE...

Beck Corlan a adus poduri de pace la ambasada din Timişoara GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


p>beckcorlan (6)Beck Corlan a susţinut un concert de promovare a albumului ei de debut, „Poduri de pace”, evenimentul desfăşurat viineri seara la clubul Ambasada având parte de un public numeros, care a savurat fiecare clipă a recitalului.

Beck Corlan este una din cele trei timişorence responsabile pentru videoclipul care a reuşit să comprime istoria muzicii româneşti în nouă minute. Albumul ei de debut, „Poduri de Pace”, cuprinde 12 piese compoziţii în limba română. „Nu am putut să numim acest concert «Lansare de album, Poduri de Pace», pentru că am decis ca albumul să fie lansat pe internet şi să ajungă în posesia ascultătorului cât mai repede. Dar nu am putut nici să renunţăm la ideea unui concert «Poduri de Pace» aşa că, le-am împletit pe amândouă şi am pus la cap un concert în care promovăm primul nostru album. Mulţumim echipei de la Ambasada pentru spaţiul minunat pe care ni l-au pus la dispoziţie. A fost un concert minunat şi le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi“, ne-a declarat Beck Corlan.

Alături de ea, la acest concert au mai fost prezenţi Ana Huţu – backing vocal, Johny Kui – chitară electrică, chitară clasică, voce, Marcelle Poaty-Souami – clape, Dani Kui – bass şi Emi Kui – tobe. La sfârşitul anului 2013, Beck a iniţiat un inedit eveniment caritabil, numit „Iarnă pufoasă şi călduroasă pentru toată lumea“, care a strâns haine groase pentru oamenii străzii. După apariţia viralului cu „Istoria muzicii româneşti în nouă minute“, realizat alături de Marta şi Ana Huţu, melomanii le-au acordat un interes deosebit celor trei artiste timişorence. Dealtfel, Beck a fost invitată şi în cadrul emisiunii „Garantat sută la sută”, cu Cătălin Ștefănescu.

Foto: Anita Bejenaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.