Despre politicienii care se spală zilnic pe păr

Despre politicienii care se spală zilnic pe păr

2
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Fiţele nejustificate sunt un „must have” pentru orice politician român. Nu ştiu dacă la desemnarea unui candidat pentru o funcţie se ţine cont de multe chestii, dar banii şi aroganța par să fie în top. Ajunşi în diverse funcţii de conducere, politicienii se remarcă prin habarnism, incompetenţă şi corupţie, toate asezonate cu o porţie prea mare de fiţe. De la maşini ultimul răcnet la haine de firmă, de parcă îţi creşte IQ-ul dacă ai o cămasă făcută de unul pe nume Emporio, politicenii noştri epatează cât e ziua de lungă. Iar unii strălucesc până şi noaptea prin cluburi.

De departe însă una din fiţele preferate ale omului politic e „selectarea” presei. Mai exact, un om politic care se respectă nu discută chiar cu orice ziar. Desigur, îmi veţi spune că doar nu o să dea un Ponta interviu pentru un site nou care nu prea are cititori.


Ei bine, eu mă refer la alt gen de selecţie.

BĂRBAŢII politici, cei „adevăraţi”, nu discută cu jurnaliştii incisivi. Nu l-ai pupat, nu l-ai ridicat în slăvi, nu crezi că e mai tare ca mama şi tatăl tău la un loc? Te-ai lins pe bot de ştiri sau informaţii, care culmea ajung la jurnaliştii competenţi – a se citi cei care nu prea au timp să critice, că e mai plăcut la poveşti prin baruri şi viaţa e mai dulce cu contracte de publicitate de la autorităţi. Pe unii politicieni îi suni, le dai SMS-uri, te ignoră şi mâine îţi zâmbesc, iar invitaţi pe la televiziuni de casă sau prin interviuri la publicaţii prietenoase se plâng şi se victimizează cât de răi sunt unii jurnalişti. Curg râuri de lacrimi de crocodil, ce mai, VIRILITATE.

Stimaţi politiceni, îmi pare să vă scape faptul că nu sunteţi nişte vedete. Ce faceţi dumeavoastră nu sunt creaţii eminesciene, ci sunteţi simple nişte reprezentanţi ai unor doctrine. Oameni care vând idei. Iar un bun vânzător ştie că, cu cât vinde în mai multe locuri, cu atât produsul lui se cumpără mai mult şi ajunge mai cunoscut. E relativ simplu. Asta dacă neuronii nu au fost iremediabil sufocaţi de fiţe.

Spre exemplu, timişorenii nu ştiu încă nici când se deschide Michelangelo, nici când va fi gata centrul istoric, nu ştiu câţi câini maidanezi mai sunt pe străzi, nici dacă ne vom plimba cu vaporetto pe Bega în curând şi nici dacă parcurile noastre vor arăta civilizat în această vară. Dar de ce să criticăm atât. Măcar am aflat că primarul nostru se spală pe cap în fiecare dimineaţă.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.