Cei mai buni dascăli din Timiș, premiați de Ziua Învățătorului. Cum a...

Cei mai buni dascăli din Timiș, premiați de Ziua Învățătorului. Cum a ajuns un profesor din Madrid să predea la Timișoara și ce spune despre țara noastră

0
DISTRIBUIȚI

11401457_908822939160526_3729571456078403786_n

Emoții mari pentru peste 200 de profesori, învățători și educatori din județul Timiș. De Ziua Învățătorului, care a fost sărbătorită ieri, Inspectoratul Școlar Timiș s-a decis să-i premieze pe cei mai buni dascăli din județ, dar și pe cei care își încheie activitatea la catedră.

Astfel, 65 de profesori au primit diplome de onoare pentru că și-au onorat cu cinste profesia și ai căror elevi au fost premiați la etapele naționale și internaționale ale unor olimpiade și concursuri școlare. De asemenea, 40 de educatoare și învățători, precum și 121 de profesori au primit câte o diplomă de excelență, la final de carieră.

poza 1 (4)

Printre aceștia s-a numărat și Remus Ungurean, care și-a dedicat 45 de ani din viață meseriei de dascăl, pe care o consideră una nobilă. Remus Ungurean a călăuzit primii pași în viața de școlar a tuturor micuților din satul timișean Beba Veche, începând cu anul 1970. Învățătorul a ales să intre în învățământ pentru că și tatăl lui a fost tot dascăl în localitatea Beba Veche.

„Am predat în comuna Beba Veche, punctul cel mai de vest al țării, acolo sunt născut și niciodată nu m-am gândit ca să plec din satul meu natal. Nu am numărat toate generațiile care au trecut prin mâinile mele, dar cred că sunt multe. Și tatăl meu a fost cadru didactic și eu am încercat să duc mai departe această misiune nobilă pe care o are un învățător”, spune cu satisfacție Remus Ungurean.

Învățătorul timișean a povestit că, în cei 45 de ani de activitate, a pus mult suflet în această meserie, iar dacă ar putea să o ia de la început, s-ar face tot dascăl.


„Îmi pare foarte rău că ies la pensie pentru că m-am obișnuit cu această viață, cu meseria de dascăl”, a conchis Remus Ungureanu.

poza 2 (3)

Profesorul Patricia Lucas, din Spania în România

Patricia Lucas este un alt profesor premiat de Inspectoratul Școlar Timiș. Patricia Lucas predă limba spaniolă la Liceul Calderon din Timișoara și este coordonatorul trupei de teatru a școlii care, în acest an, s-au întors de la un festival de teatru cu premiul ambasadorului Spaniei în România.

Patricia ne povestește că este din Spania, dar predă la liceul timișorean de doi ani. Asta după ce a fost de acord să se implice într-un program desfășurat de ministerele Educației din România și din Spania în parteneriat. „Sunt zece licee din România cu secții în limba spaniolă, cu profesor din Spania care predă. Mi-am dorit să vin în România, este o experiență deosebită, pentru că România nu este bine cunoscută în Spania și a fost o oportunitate excelentă să fac cunoștință cu realitatea din țară”, spune Patricia Lucas.

După doi ani petrecuți în Timișoara, dascălul din Spania a ajuns la concluzia că românii sunt foarte prietenoși cu străinii. „Eu cred că atmosfera în învățământ este foarte bună și lumea este foarte interesată de limbile străine și foarte prietenoasă cu străinii. Poate că voi aveți o viziune foarte critică cu țara voastră și trebuie să fiți un pic mai optimiști”, este de părere Patricia Lucas. Profesoara de limba spaniolă din Madrid și-a propus să mai predea în România cel puțin încă un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.