Adrian Nedelciu, trimis în judecată în același dosar de corupție ca și...

Adrian Nedelciu, trimis în judecată în același dosar de corupție ca și Nicolae Ioțcu, a fost suspendat din funcția de la consiliul județean

0
DISTRIBUIȚI

nedelciu-bun

Adrian Nedelciu, director executiv al Direcției Tehnice Investiții din cadrul Consiliului Județean Arad, a fost suspendat din funcție, vineri, după ce, cu o zi înainte fusese trimis în judecată, alături de fostul șef al instituției, pentru trafic de influență.

„Decizia vine în contextul în care Direcția Națională Anticorupție a emis, în dimineața zilei de vineri – 14.08.2015, un comunicat prin care anunță că Adrian Nedelciu este inculpat și trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.


Potrivit dispoziției semnate de către președintele interimar al Consiliului Județean Arad, suspendarea raportului de serviciu a lui Adrian Nedelciu intră în vigoare chiar din ziua în care Direcția Națională Anticorupție a anunțat trimiterea în judecată a acestuia“, transmite preşedintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, într-un comunicat de presă.

Nicolae Ioţcu, a fost trimis în judecată, la Tribunalul Timiș, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În acelaşi dosar sunt inculpați Adrian Nedelciu, director executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul CJ Arad, şi Mircea Alin Pătraşcu, administrator al unei societăţi comerciale, acuzat de cumpărare de influenţă. ( Foto: Aradon)

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.