Atac dur la Fisc, partidele politice şi corupţie. Vezi ce soluţii a...

Atac dur la Fisc, partidele politice şi corupţie. Vezi ce soluţii a prezentat Monica Macovei la Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

congres pdl 1 monica macovei

Preşedintele M10, Monica Macovei, a fost prezentă astăzi la Timişoara, acolo unde a susţinut o conferinţă de presă. În aceste zile M10 are o întâlnire cu membrii de la nivel național, întâlnire în cadrul căreia discută privind strategia pentru alegerile locale din acest an.

„Creştem, suntem tot mai puternici şi tot mai mulţi. Îi rugăm pe cei care se regăsesc în principiile noastrre să vină alături de noi. Pentru noi este esenţială libertatea economică şi credem cu tărie că antreprenoriatul este esenţa libertăţii economice. Suntem împotriva terorismului fiscal care porneşte ca un tăvălug şi nu se mai oprește. Nu la firmele mari, nu la marii evazionişti, ci la firmele mici, e un tăvălug fiscal care bagă în faliment firmele mici, nu mai sunt locuri de muncă, oamenii nu mai au cu ce să îşi întreţină familiile”, a atenționat Macovei, care a le-a cerut antreprenorilor să vină alături de M10.

Preşedintele M10 a cerut şi două modificări la Legea Electorală, eliminarea pragului electoral şi două tururi de scrutin pentru alegerile locale.


„Noi continuăm să insistăm cu această cerere, pentru că este un drept al oamenilor pentru reprezntativitate şi pentru a face breşe în crima organizată locală”, a spus Macovei. Aceasta a atenţionat şi că „drumul sinuciderii pentru partide a început deja după tragedia de la Colectiv când oamenii au spus că toate partidele sunt aceeași mizerie practic sunt niște trupuri care umblă prin Parlament. Au minţit, au furat, au impus corupţie generalizată, trebuie să plece acasă. Trebuie să vină în locul lor oameni curaţi şi integri, care au dovedit că au făcut ceva pentru ţară. Va fi foarte greu să spargem monopolul partidelor mari cu acest prag pentru alegeri”.

Macovei a mai atenţionat şi că banii furaţi de evazionişti trebuie să fie recuperaţi, nu numai de la oamenii care au încălcat legea, ci şi de la cei care nu pot justifica averile pe care le au. „Fiscul trebuisă îşi facă treaba, îi omoară pe cei care muncesc şi au iniţiativă şi îi încurajează mai departe la evaziune fiscală pe cei care ne fură şi sunt datori cu foarte multe milioane la bugetul statului” a conchis Macovei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.