ACS Poli a ÎNCHEIAT conturile cu trei jucători care s-au îndreptat spre...

ACS Poli a ÎNCHEIAT conturile cu trei jucători care s-au îndreptat spre comisiile FRF. Cum s-au rezolvat o parte din probleme și cine își mai așteaptă banii

1
DISTRIBUIȚI

alex.popovici.otelu.galati

Există și vești bune pentru ACS Poli într-o perioadă complicată. Timișorenii sunt pe drumul cel bun în ceea ce privește licențierea și datoriile după ce au reușit să încheie conturile cu trei dintre jucătorii care și-au cerut salariile la FRF. Adrian Poparadu, Alex Popovici și Cristi Boldea au fost de acord cu încheierea contractelor deși nu au primit încă toți banii prevăzuți conform înțelegerii.

Cei trei chiar au primit azi noi termene la CNSL din cadrul FRF, pentru sumele care li se cuvin. Procesele nu vor continua însă în urma înțelegerii de azi. ”Alexandru Popovici, Nicu Boldea și Adrian Poparadu și-au încheiat astăzi angajamentele cu Poli Timișoara. Contractele au fost întrerupte pe cale amiabilă. Le mulțumim celor trei pentru tot ce au făcut pentru Poli Timișoara și le urăm mult succes mai departe în carieră!”, se arată pe pagina de Facebook a clubului.

Unul dintre cei mai supărați jucători pe conducerea lui ACS Poli era Alexandru Popovici. Atacantul timișorean comentând aspru pe seama transferurilor menite să-i suplinească pe el și pe mai vechii săi colegi, rămași acum pe margine. ”Am urmărit și eu jocul cu Petrolul… îmi asum, am spus ce gândeam. Eu întotdeauna am spus în față ce aveam de zis. Fie că la conducerea clubului era Marian Iancu sau Gheorghe Chivorchian. Ar fi multe de spus, eu am jucat aici 11 ani, dar am ajuns la o înțelegere și nu ar fi corect acum după încheiere să critic și mai mult. Eu îmi doresc ca ei să se salveze, o să-i urmăresc și le țin pumnii. Glumind, nu aș vrea ca în vară să apeleze la mine ca să-i promovez”, a declarat Alexandru Popovici pentru PRESSALERT.ro.

Popovici a evoluat în doar patru jocuri pentru ACS Poli în acest sezon de Liga I, doar în tur, a fost apoi exclus din lot după venirea lui Florin Marin la echipă.


La fel e și cazul mijlocașilor Adrian Poparadu și Cristi Boldea, cei doi bifând doar câte un joc, sub comanda lui Dan Alexa. Cei trei au acceptat să primească eșalonat banii, o parte acum, restul prin luna iunie. Prin urmare ei vor fi liberi să semneze cu noi echipe, de abia din vară. ”Nu mă grăbesc, voi analiza oportunitățile în perioada mai-iunie”, a conchis Popovici. Atacantul era dorit încă din iarnă la concitadina ASU Poli, care s-a arătat interesată și de Poparadu și Boldea.

Încă mai sunt datorii, dar fără pericol pentru licențiere

Președintele lui ACS Poli, Ioan Miculaș, ne-a spus azi că ”95% licența va fi luată fără probleme”. Problemele sunt numeroase, dar nu foarte grave luate separat. În mod curios clubul nu a scăpat de Ion Dragu, care s-a dus și el la comisii și își va primi până la urmă banii până la expirarea înțelegerii originale, adică până în vară. Situația lui Kirschstein era de asemenea complicată, iar clubul are litigiu la FIFA din cauza lui Sarmov, plecat între timp. De asemenea mai sunt plăți de făcut și către Alex Lazăr, dar și unele restanțe către Luchin și Curtean, ultimii doi fiind plecați în condiții amiabile. Dosarul de licențiere a fost însă depus și se pare că clubul nu riscă să înceapă viitorul sezon cu depunctări. ”Mai sunt doar mici chestiuni care trebuie reglate”, a adăugat Miculaș. Restanțele din ianuarie și februarie, cum sunt cele către Ianis Zicu, mai pot să aștepte. Important era încheierea celor făcute până la 31 decembrie 2015.

De la aproximativ 800 de mii de euro, datoriile clubului sunt totalizate acum undeva la 600 de mii, dintre care 200 de mii, tot eșalonat, trebuie plătiți până la finele sezonului firmei care deține 50% din drepturile federative ale lui Pedro Henrique. Plățile actuale, atât în ceea ce privește datoriile către jucători și alți salariați au fost posibile unei infuzii venite atât de la impresarul Cristea Opria, cât și de la noi sponsori, precum e cazul celor de la Azur.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.