INEDIT La Timișoara, tinerii care fac voluntariat pot afla ce competențe dobândesc,...

INEDIT La Timișoara, tinerii care fac voluntariat pot afla ce competențe dobândesc, recunoscute la nivel european. Cum îi ajută în găsirea unui loc de muncă mai ușor

0
DISTRIBUIȚI

voluntariat

Tinerii absolvenți din Timișoara, și nu numai, vor putea să își găsească un loc de muncă mai ușor în România sau în Europa, chiar dacă nu au experiență, dar s-au implicat în activități de voluntariat. Asta pentru că Asociația pentru Promovarea Femeii din România, parteneră în cadrul unui proiect european derulat în șase țări, va dezvolta un sistem de evaluare a competențelor pe care voluntarul le dobândește la locul de activitate. Aceste competențe îi sunt recunoscute și în alte țări, pentru că sistemul de evaluare a competențelor voluntarului este validat la nivel european.

„Cu ajutorul sistemului de evaluare a competențelor pe care voluntarul le dobândește la locul de activitate, acesta se poate autoevalua, dar și organizația pentru care lucrează îl poate evalua. La finalul activității, voluntarul știe ce tip de competențe a dobândit. Pot fi competențe specifice pe domeniul lui de activitate sau generale, care îl ajută în orice tip de activitate profesională, cum este comunicarea, negocierea, încrederea în sine.


Este o mare satisfacție pentru noi că putem face treaba asta, după 16 ani de muncă cu voluntari. Urmează pregătirea coordonatorilor de voluntariat care vor implementa sistemul de evaluare a competențelor”, a explicat Vasile Moldovan, directorul executiv al APFR Timișoara.

În această săptămână, ONG-ul din Timișoara a marcat săptămâna voluntariatului printr-un prim curs de formare în domeniul evaluării și validării competențelor personale și profesionale. Astfel, 15 persoane din Germania, Austria, Franța, Anglia și Italia, responsabile de coordonarea voluntarilor la nivel european, au venit în capitala Banatului pentru a participa la acţiune. Sabine Wiemann, unul dintre participanții la curs, a precizat că în Germania nu puțini sunt oamenii implicați în activități de voluntariat. „O parte oficial, adică prin intermediul unor organizații se implică în activități de voluntariat, așa cum sunt cele cu imigranții, dar și neoficial, adică merg singuri în școli, spitale și dau o mână de ajutor. Implicarea în activități de voluntariat îi ajută mult pe tineri în dezvoltarea de competențe, pentru că voluntariatul reprezintă, până la urmă, tot un mod de a acumula experiență”, a afirmat Sabine Wiemann.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.