Poliţiştii locali, RAZIE pe două roţi. De ce iau cu asalt pistele...

Poliţiştii locali, RAZIE pe două roţi. De ce iau cu asalt pistele de biciclete din Timişoara

0
DISTRIBUIȚI
Poliţia Locală face razie pe pistele pentru biciclişti din Timişoara
Poliţia Locală face razie pe pistele pentru biciclişti din Timişoara

După ce au amendat sute de biciclişti şi au dus, la iniţiativa primarului Timişoarei, Nicolae Robu, o adevărată campanie de „stârpire” a bicicliştilor care tranzitau centrul oraşului, poliţiştii locali din Timişoara vor să vină în sprijinul iubitorilor de mişcare pe două roţi. În acest sens, agenții au ieşit la muncă pe biciclete.

„Pentru a veni în sprijinul conducătorilor de vehicule pe două roți, șase polițiști locali vor patrula, începând de astăzi, pe biciclete pe traseele de piste amenajate special pentru acestea.


Astfel, vor putea lua măsurile legale în cazul autovehiculelor care opresc, staționează sau parchează pe pistele pentru bicicliști din oraș, cu atât mai mult cu cât zilnic există sesizări în acest sens la numărul de telefon special destinat bicicliștilor 0356.913. Traseele pe care patrulează azi polițiștii locali pe biciclete sunt cele din zona Calea Buziașului – Soarelui, curpinzând și L. Rebreanu, Sudului, Martirilor, Complexul Sudențesc – Dan Păltinișanu, cuprinzând și străzile Cluj, Arieș, Ripensia, Michelangelo, și zona centrală cuprinzând Bdul Take Ionescu, IC Brătianu, Republicii, Brediceanu, Piatra Craiului, 16 Decembrie. Reamintim că în ultimele luni au existat peste 60 de sesizări telefonice pe această linie și au fost aplicate în urma deplasării la aceste sesizări, precum și în urma constatărilor din teren ale polițiștilor locali un număr de 179 sancțiuni contravenționale conducătorilor de autovehicule care au fost depistați cu mașinile pe pistele special amenajate și marcate pentru circulația bicicletelor”, a informat Poliţia Locală printr-un comunicat pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.