Operațiune de salvare pentru un tânăr blocat pe Dealul Cetății din Deva,...

Operațiune de salvare pentru un tânăr blocat pe Dealul Cetății din Deva, la 20 de metri înălțime FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


p>operatiune salvare dealul cetatii hunedoara (1)

Un tânăr blocat pe un versant de pe Dealul Cetăţii din Deva a fost salvat de pompieri. Acesta se juca „de-a alpinismul” fără a fi asigurat, iar când a ajuns la 20 de metri deasupra solului a intrat în panică și a început să strige după ajutor.

În această dimineaţă, în jurul orei 8.00, un echipaj al Poliţiei Locale Deva a sesizat, prin 112, o situaţie de urgenţă în care a fost implicat un tânăr blocat pe un versant de pe Dealul Cetăţii. Tânărul a fost reperat de poliţiştii locali deoarece striga după ajutor.

Imediat, un echipaj al Detaşamentului ISU Deva, în componenţa căruia intră şi un pompier instruit şi în domeniul salvărilor de la înălţime, precum şi pompierii SMURD s-au deplasat la locul indicat. Un echipaj de jandarmi, o echipă de salvamontişti precum şi un specialist în alpinism au fost solicitaţi, de asemenea, la locul incidentului. Echipajele de intervenţie au descoperit un tânăr de 21 de ani, neasigurat şi neechipat corespunzător pentru escaladă, căţărat pe un versant, la aproximativ 20 de metri deasupra solului.

Echipele de intervenţie au coborât în rapel până la tânărul blocat, l-au asigurat şi l-au adus în siguranţă la sol. Aici a fost preluat de pompierii SMURD care i-au verificat starea de sănătate şi l-au transportat la UPU Deva, deoarece era slăbit şi prezenta puternice crampe musculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.