ASU Politehnica se pregătește de vizita Argeșului pe Știința. Cu ce probleme...

ASU Politehnica se pregătește de vizita Argeșului pe Știința. Cu ce probleme s-au confruntat elevii lui Bogdan Andone după succesul din prima rundă

0
DISTRIBUIȚI
Deian Sorescu, dreapta, printre jucătorii afectați de căldură la Brăila

”Băieții în ghete” au început cu dreptul noul sezon, dar au avut de suferit după jocul de la Brăila. Mai mulți jucători de la ASU Politehnica au acuzat probleme după meciul disputat pe o căldură infernală în prima etapă a Ligii a II-a. Tehnicianul Bogdan Andone nu a fost încântat nici de schimbarea orei partidei de sâmbătă, cu FC Argeș, când timișorenii vor juca prima dată în acest sezon în fața propriilor fani.

În weekend ”Băieții în ghete” au parte de vizita unei nou promovate, FC Argeș (ex-SCM Pitești), grupare care a remizat cu Pandurii la debut. ”E un meci pe teren propriu, un meci important. Primul acasă. E un meci foarte dificil, avem un adversar care a câștigat anul trecut seria fără să piardă un meci. S-au întărit cu trei-patru jucători de la Mioveni, Vișa, Năstăsie, Popescu… O echipă bună, care joacă un fotbal plăcut, cu mentalitate de învingătoare. Trebuie să fim bine pregătiți mental, trebuie să câștigăm”, a declarat Bogdan Andone.

”Principalul” bănățenilor a comentat și faptul că partida se va disputa cu două ore mai repede. ”Meciul va fi la ora 16, sper să fie înnorat sau chiar să fie ploaie, că la o astfel de temperatură, ca azi, nu știi la ce să te aștepți.


E foarte din scurt, din punctul meu de vedere, ca antrenor, nu sunt de acord cu ce se întâmplă. Să aștepți ora, nu știam nici ieri să le spun ora, le-am transmis prin mesaje ora antrenamentului de azi. Dar trebuie să ne adaptăm”, a mai spus Andone.

ASU Poli a început pozitiv ediția 2017-18 a B-ului, cu un 3-2 pe terenul Daciei Unirea Brăila. ”Băieții în ghete” l-au pierdut în acel meci pe Alin Ignea (entorsă) iar mai mulți jucători s-au simțit rău pe durata sau după încheierea partidei. ”Atmosfera e liniștită, dar băieții nu-și reveniseră ieri după deplasarea de la Brăila. Șapte dintre ei au cerut schimbare la pauză. Sorescu, Plămadă, Predescu, Bădăuță, Taub vomitase pe marginea terenului. Trei zile nu am putut lucra nimic cu ei. Ieri erau împachetați”, a subliniat tehnicianul lui ASU Politehnica. Pentru meciul cu FC Argeș e incert și Adrian Poparadu, jucător care e în urmă cu pregătirea fizică.

Echipa susținută de druckeri l-a împrumutat pe Florin Lazea la CSM Lugoj, echipa de la care venise, datorită bugetului limitat și caută în continuare un fundaș central. ”Încă suntem în căutări, avem tot felul de discuții, propuneri, dar vreau să facem alegerea corectă și jucătorul care va veni să fie 100% convins să joace pentru noi”, a mai spus Bogdan Andone.

”E primul meci acasă, am dori să continuăm cu o victorie. Nu am vrea să fie caniculă. După meci am avut probleme, inclusiv eu, dureri de burtă, stări de vomă. Atmosfera e foarte bună. Pentru mine și pentru colegi bănuiesc că e important că e televizat, dar ne îngrijorează căldura, ar fi bine să fie cum se anunță, 28 de grade”, a spus Deian Sorescu.

”FC Argeș e o echipă bună care a promovat cu puține înfrângeri. Trebuie să-l câștigăm. E voie bună după victorie. Ar fi bine să vină și din Pitești câțiva suporteri, să fie atmosferă bună. S-au schimbat multe în bine la noi. Sper să ne privească adversarii altfel, suntem mai puternici”, a punctat și fundașul Dănuț Bilia.

Partida ASU Politehnica Timișoara – FC Argeș Pitești se dispută sâmbătă, de la ora 16.00, în etapa a II-a a Ligii a II-a. Meciul va fi televizat și din această cauză ora de disputare s-a mutat după ce inițial partida era programată la ora 18.00 la cererea formației bănățene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.