”Bănățeanul” Savio Valadares, decisiv în calificarea României la Futsal Euro 2018. Jucătorul...

”Bănățeanul” Savio Valadares, decisiv în calificarea României la Futsal Euro 2018. Jucătorul Informaticii Timișoara a realizat un ”careu” în Georgia

0
DISTRIBUIȚI
Calificare importantă Foto: frf.ro

Naționala României de futsal a obținut calificarea la Campionatul European de anul viitor. Formația antrenată de Robert Lupu a învins Georgia în manșa secundă a barajului, scor 7-4, după ce remizase, la Deva, în tur (2-2). Nu mai puțin de patru dintre reușitele ”tricolorilor” au purtat semnătura lui Savio Valadares, jucătorul Informaticii Timișoara naturalizat în această vară.

România a început jocul în formula: Iancu – Fl. Matei, Paulo Ferreira, Ignat și Savio Valadares.


Savio de la Informatica a fost din nou om-cheie în angrenajul gândit de Robert Lupu. Brazilianul naturalizat a marcat mai întâi primul gol al întâlnirii după trei minute de joc. Georgienii au pus însă apoi stăpânire pe joc și au punctat de trei ori consecutiv. Kakabadze și ”dubla” lui Sebiskverdze au făcut ca scorul să indice 3-1. Paulo Ferreira, un alt jucător naturalizat din tabăra ”tricolorilor”, a reaprins speranțele înainte de pauză. Mai mult, chiar în ultimele momente ale primei părți Florin Matei, a restabilit egalitatea după o reluare spectaculoasă cu călcâiul.

Partea secundă a fost mai reușită pentru România și Savio. Spectaculosul jucător al Informaticii a punctat pentru 4-3 după o recuperare. A fost rândul Georgiei să egaleze, prin Kurtanidze, dar tot ”galbenii” erau avantajați la general. Pe final, emoțiile s-au risipit în mare parte după reușitele aceluiași Savio Valadares (min. 27) și a căpitanului Răducu. Savio a stabilit totodată și scorul final, 7-4 pentru România, punctând în poarta goală după o recuperare la mijlocul terenului.

România se califică astfel la Futsal Euro 2018, competiție la care erau deja calificate Slovenia (țara gazdă), Italia, Azerbaijan, Ucraina, Portugalia, Spania (deținătoarea trofeului), Kazakhstan și Rusia. De remarcat că Savio marcase ambele goluri ale României în meciul tur. Un aport important la succesul naționalei în această campanie au avut și ceilalți oameni de la Timișoara: antrenorul-jucător Robert Lupu, portarul Vlad Iancu și celălalt brazilian naturalizat, Felipe Oliveira.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.