Membrii trupei timișorene Dj Project, răniți grav după ce un tir s-a...

Membrii trupei timișorene Dj Project, răniți grav după ce un tir s-a răsturnat peste mașina în care se aflau

0
DISTRIBUIȚI

dj project

Timișorenii de la Dj Project, Gino Manzotti și Dj Maxx, precum și solista Mira au fost răniți grav, în această seară, după ce un tir s-a răsturnat peste mașina în care se aflau, pe un drum național din județul Vâlcea.

Accidentul rutier a avut loc pe DN7, în județul Vâlcea. Potrivit polițiștilor, într-o curbă, un tir s-a răsturnat pe sensul opus de mers și a lovit două mașini, printre care și autoturismul în care se aflau membrii trupei Dj Project.


În total, patru persoane au fost trasportate la spital.

„La km 160+400, un autotir înmatriculat în Bihor, care circula pe direcţia Pitesti-Rm. Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, curbă deosebit de periculoasă la dreapta, s-a răsturnat pe sensul opus de mers acroşând două autoturisme care circulau pe direcţia Rm. Vâlcea-Piteşti! În urma impactului au rezultat patru victime, din care treu rănite grav. Șoferul tirului este un bărbat de 56 de ani și este rănit grav”, a declarat, pentru Mediafax, Gabriel Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz şi efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.