De la Șah Mat la Rock Abil. Povești din muzica bănățeană, cu...

De la Șah Mat la Rock Abil. Povești din muzica bănățeană, cu Valentin Ivănescu

0
DISTRIBUIȚI

Crescut în muzică într-o vreme când un orășel din Banat avea numeroase formații rock, Vali Ivănescu urcă acum pe scenă de plăcere.

Pasiunea pentru muzică a lui Valentin Ivănescu a început încă din copilărie, primul instrument cu care a luat contact fiind pianul. La sfârşitul anilor ‘60 în „peisaj“ a apărut chitara, iar în clasa a VII-a s-a născut formaţia Priam. Chiar dacă în zilele noastre pare greu de crezut, în Buziaş-ul acelor ani existau nu mai puţin de trei formaţii de beat-rock, „mişcarea“ aceasta datorându-se în special profesorului de pe atunci, Valentin Stoian.

„Pe vremea aceea, existau nu mai puţin de trei trupe în Buziaş. Am avut norocul să-l avem pe Valentin Stoian profesor, dacă nu era el, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat. Am început să cânt cu mezina trupelor din Buziaş, Priam, şi mai apoi am intrat în trupa Timizii, în toamna anului 1971. Pe vremea aceea în Buziaş se cânta la serbări şcolare. O altă rampă de lansare erau reuniunile dansante de la sfârşit de săptămână. Dacă cineva făcea o trăznaie sau era eliminat pentru vreo boacănă de la şcoală, pedeapsa era că nu se mai ţinea reuniunea dansantă“, îşi aminteşte Valentin Ivănescu.

Vremuri grele, dar bune

Deşi în vremurile de demult formaţiile aveau mari probleme cu cenzura comunistă şi cu achiziţionarea echipamentelor tehnice, concertele adunau un public numeros care savura pe deplin prestaţia celor aflaţi pe scenă. „E un paradox. Demult, nu erau scule şi exista cenzură. Dar, lumea era mult mai dornică să vină la manifestări artistice. Acum, sunt excesiv de multe trupe şi multe alte mijloace de a sta acasă. Pe vremea aia mergeai la club unde cânta de exemplu Progresiv TM cu Harry Coradini sau la serile dansante de la Lola. Exista un contact direct. Cred că cel mai bine ar fi să avem sculele de acum şi publicul de atunci“, spune artistul.

După apariţia sa în cadrul formaţiei Şah Mat, artistul a cântat şi în formaţia Linia 27 (trupă care şi-a luat numele de la autobuzul care făcea legătura între Bastion şi Facultatea de Agronomie în acele vremuri) unde a fost prezent şi Raul Dudnic. În ceea ce priveşte repertoriul acelor ani, artistul îşi aminteşte detalii hazlii despre cenzura comunistă a vremurilor.

„Şah Mat a fost trupa mea de suflet.


Nu am cântat cu ei în localuri, fiindcă nu-mi place. Nu-mi place să cânt într-un loc cu chelneri şi zăngănit de farfurii. Şah Mat a cântat şi cover-uri ale momentului, dar şi piese proprii. N-a lipsit mult să scoatem un disc în 1980. Preţul era câteva flaşe de whisky şi navete de bere germană din Est. Atăt costa atunci să scoţi un disc. Pe perioada de vară, Şah Mat cânta la Grădina Băilor şi iarna în local. Au fost înregistrate, totuşi, 12 piese la Bucureşti, dar eu nu am fost cu ei. Au primit o copie master şi acasă au constatat cu stupoare că era altă bandă. Au încurcat benzile. Melodiile există undeva. Cu ajutorul lui Bogdan Puriş am descoperit câteva piese la Radio Vacanţa“, și-a amintit Valentin Ivănescu.

Despre mediatizarea „gunoaielor”

După Revoluţie, chitaristul a petrecut câţiva ani departe de ţară, în Canada, dar nu şi-a uitat pasiunea muzicală. Odată cu reîntoarcerea în România a reintrat „în pită“ şi, după câteva colaborări cu diverşi artişti, a fost cooptat în trupa Rock Abil, din care mai fac parte Marian Draghia, Bujor Hariga, Adi Văduva şi Petre Prisăcaru.

„Am cântat şi în Canada, cu un tip din Haiti, blues şi gospel în limba franceză. Mi-aş fi dorit altceva, dar e foarte greu să pătrunzi acolo. Apoi am mai cântat cu Şah Mat, sporadic, şi am intrat în Rock Abil. La un moment dat l-am invitat pe Bujor Hariga la o repetiţie. A venit direct cu valiza şi chitara. A fost un semn bun, căci alţii veneau întâi numai să vadă. Bujor este cel mai bun chitarist de blues din Timişoara. Avem trei compoziţii proprii la care lucrăm. Am încercat să înregistrăm una acasă la Gabi Poşircă. Fiecare dintre noi îşi câştigă pânea din altceva, cântăm numai din pasiune. Ne-am format un mic grup care vin după noi oriunde cântăm“, spune Valentin Ivănescu.

Chiar dacă în zilele noastre este cât se poate de uşor să scoţi un album discografic, principala problemă vine după apariţia acestuia, având în vedere faptul că lumea nu mai este obişnuită să savureze arta la adevărata ei valoare.

„Să scoţi un disc nu e greu. Dar ce faci după aceea? Am remarcat că trupele nu mai scot discuri de concepţie. Acuma se preferă să se scoată o piesă care se pune pe Youtube. Nu mai aşteptăm noul album al formaţiei X. Lumea nu mai are răbdare să asculte piesele care se regăsesc pe un disc. Lumea e dispusă să înghită toate gunoaiele care se mediatizează, care azi sunt şi mâine nu. Frumos ambalate şi poleite. În ceea ce privește cover-urile, nu e uşor să cânţi Zucherro şi Deep Purple, dar o trupă care nu are piese originale nu se va ridica niciodată la nivelul unei trupe care a compus ceva la viaţa ei. Nu îmi plac tribute band-urile. Şi apropo de cover-uri, să nu uităm că şi marile trupe româneşti din anii ‘70 îşi „făceau mâna” pe litoral, unde cântau şlagăre la modă, ceea ce vroiau turiștii nemţi. Dar aveau și posibilitatea să-şi prezinte creaţiile proprii“, spune Valentin Ivănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.