Rămășițele a zece bărbați care au fost executați prin împușcare, posibil în incinta Penitenciarului Timișoara, la data de 1 septembrie 1958 în urma unei condamnări penale pentru fapte îndreptate împotriva regimului comunist, vor fi căutate și deshumate în Cimitirul Pomenirea din Arad.
Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud și se vor desfășura în prezenţa unui procuror militar de la Parchetul Militar Timișoara.
„Varianta cea mai plauzibilă a fost că trupurile victimelor au fost înhumate într-o groapă comună, săpată undeva în cimitirul Pomenirea din Arad. Această ipoteză este susținută și de o mărturie făcută prin anii ‘60 ai secolului trecut de un fost ofițer la Miliția orașului Arad, care a indicat cu aproximație unei cunoștințe locul mormântului. În anul 2013, cel care a primit informația de la ofițerul de miliție, a transmis-o istoricului Karoly Vekov, unul dintre puținii cercetători care au studiat și cunosc foarte bine problematica cazului. În cursul anului trecut, acesta a sesizat IICCMER despre locul unde s-ar afla mormântul comun, prezentând toate informațiile care susțin acest lucru. Tot în 2017, cu sprijinul unei firme din Ungaria specializată în prospecțiuni geofizice, s-a efectuat o verificare a terenului cu tehnică de detecție non-invazivă a solului, fiind vizată o parcelă a cimitirului neocupată încă de morminte contemporane și unde se presupune că s-ar afla mormântul comun. Rezultatele investigației au depistat anomalii în structura geologică a solulului în trei locuri, acestea urmând a fi verificate prin săpătură arheologică”, a arătat IICCMER.
Conform reprezentanților instituției, după instaurarea regimului comunist, conducerea politică a țării a iniţiat un program de anihilare a oricărei forme de opoziţie, iar metodele utilizate pentru îndepărtarea tuturor celor care se împotriveau noului regim au fost condamnarea pentru infracțiuni politice la pedepsa cu moartea sau încarcerarea în penitenciare, lagăre și colonii de muncă, ori executarea sumară a oponenților fără existența unor sentințe judecătorești.
„După moartea lui Stalin, în martie 1953, în unele țări ale lagărului socialist au existat anumite tendințe spre unele deschideri și transformări social-politice sau de intensificare a opoziției împotriva regimurilor comuniste, inițiate de anumite persoane sau organizații. În România, în cursul anului 1955, mai multe persoane de etnie maghiară și română au pus bazele unei organizații clandestine de tip laburist-creștin, concretizată într-un partid politic, numit Partidul Muncitoresc Creștin. După cum rezultă din documentele Securității, scopul invocat al acestei mișcări politice anticomuniste a fost declanșarea unei lovituri de stat pentru răsturnarea prin mijloace violente a ordinii sociale existente și reinstaurarea vechiului regim politic, această acțiune fiind preconizată a se înfăptui în cursul lunii august 1956”, a transmis IICCMER.
Organizația a avut un program ideologic concretizat într-un manifest de partid, care a fost conceput și redactat în cea mai mare parte de către Szoboszlay Aladar, un preot catolic născut la Timișoara, dar legat de zona Aradului, unde a slujit în câteva parohii. Szoboszlay a fost liderul recunoscut al acestei formațiunii politice, care, alături de alte persoane de încredere, a reușit în condiții de clandestinitate să adune mulți aderenți ce s-au organizat în grupuri subversive în mai multe zone din țară. În cadrul filialelor teritoriale ale partidului au predominat membrii de etnie maghiară, ponderea românilor fiind de circa 15 %.
În programul Partidului Muncitoresc Creștin se acredita ideea creării unui stat confederal româno-maghiar și chiar paneuropean, fiind propusă o structură de guvernământ bazată pe niște principii de funcționare ce urmau să conducă la rezolvarea definitivă a diferendelor istorice româno-maghiare. Între dezideratele propuse în acest program se situa introducerea sistemului pluripartidist în viața politică a țării și organizarea societății după niște principii care nu nu aparțineau nici comunismului și nici capitalismului. Promovarea acestor teorii au condus ulterior, după destructurarea organizației și arestarea multor membrii, la acuzații grave din partea Securității, susținându-se că s-a militat pentru știrbirea suveranității țării și subminarea regimul popular, atentându-se la cuceririle revoluționare ale poporului român, fiind calomniată Uniunea Sovietică.
Activitățile planificate ale membrilor partidului au urmărit o colaborare cu anumite grupări și persoane din Ungaria, care au fost implicate în pregătirea și declanșarea Revoluției maghiare împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice, care a izbucnit în 23 octombrie 1956.
După înăbușirea revoltei populare din Ungaria în intervalul 4-10 noiembrie 1956, organizația și-a sistat în mare parte activitatea. Între timp, Securitatea a început să adune informații despre această formațiune politică clandestină precum și despre persoanele implicate sau care au avut cunoștință despre aceasta. Arestările au început abia în toamna anului 1957, primul reținut fiind Szoboszlay Aladar, iar în lunile următoare au mai fost arestate și încarcerate aproape 200 de persoane.
Judecător fără studii juridice
După terminarea anchetei, Securitatea a trimis în judecată 57 de persoane, acest lot de inculpați primind numele de lotul Szoboszlay, după organizatorul și ideologul partidului.
„Procesul a început în ziua de 17 aprilie 1958 la Timișoara în fața Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, completul de judecată fiind prezidat de Macskasi Pavel, ajuns maior de justiție fără a fi absolvent al vreunei facultăți de drept. Instanța a hotărât prin sentința penală nr. 719 din 30 mai 1958, pronunțată în dosarul de judecată nr. 357/1958, condamnarea a zece persoane la pedeapsa capitală, ceilalți 47 de membri ai lotului fiind condamnați la pedepse grave cu închisoarea, dispunându-se și confiscarea averii pentru toți inculpații. Cât privește pe cei condamnați la moarte, acuzația principală adusă acestora a fost de uneltire împotriva securității interne și externe a R.P.R”, arată IICCMER.
Cele zece persoane condamnate la moarte sunt: Szoboszlay Aladár – preot catolic, Huszár Iosif – fost moșier, ultima ocupație geamgiu, Kónya Ștefan – avocat, Lukács Ștefan – fost contabil, ultima ocupație comerciant-gestionar, Tamás Imre – învăţător, Tamás Dezideriu – funcţionar, Orbán Ștefan – funcţionar, Orbán Carol – fost moşier, Ábrahám Árpád – preot catolic și Fîntînaru Alexandru – avocat pensionar. Toți cei zece condamnați la moarte au fost executați în ziua de 1 septembrie 1958.
Conform datelor consemnate în Fișele Matricole Penale ale persoanelor condamnate la moarte, acestea erau încarcerate la Penitenciarul din Arad începând cu ziua de 24 aprilie 1958, în timpul procesului fiind duse la Timișoara, atunci când era necesară prezența lor în fața instanței. Tot din aceste fișe rezultă că înainte cu câteva zile de punerea în practică a pedepsei, condamnații au fost ridicați din Penitenciarul Arad de către delegații Regionalei de Securitate Timișoara spre a fi executați.
Din conținutul proceselor verbale de execuție, întocmite individual pentru fiecare condamnat, rezultă că îndeplinirea sentinței s-a făcut în noaptea zilei de 1 septembrie 1958, între orele 23.00 și 24.00, oamenii fiind uciși prin împușcare după ce au fost așezați cu spatele la grupa de execuție.
„Deși în aceste documente oficiale nu se specifică locul precis unde s-a desfășurat execuția, înțelesul ar fi că aceasta a fost în incinta Penitenciarului Timișoara, lucru care însă trebuie cercetat și stabilit cu precizie. După execuție, trupurile morților au fost predate comandantului Penitenciarului Timișoara pentru a dispune înhumarea lor. Decesele au fost oficializate abia în anii următori, fiind întocmite certificate de moarte pe baza cărora decesele au fost înregistrate în registrul stării civile de la Sfatul Popular al orașului Timișoara, aceste consemnări fiind dispersate în perioada anilor 1960-1971”, arată IICCMER.
După căderea regimului comunist, rudele și urmașii celor executați au început să facă demersuri la diferite instituții ale statului pentru a afla locul unde au îngropați, scopul fiind recuperarea osemintelor și reînhumarea lor creștinească. Acest lucru nu s-a putut însă realiza deoarece nu existau informații sigure despre locul înhumării.
„În anul 2010 s-a reușit totuși să se facă pe cale juridică o oarecare dreptate morală pentru cele 10 persoane ucise în 1958 din motive politice. Printr-o cerere adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj la data de 31 ianuarie 2007, d-na Szabo Emilne Alexandra, sora lui Szoboszlay Aladar, în prezent decedată, a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 719 din 30 mai 1958 pronunțată de Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj. După multe tergiversări și declinări de competență între instanțele de judecată, cauza a intrat în cele din urmă spre soluționare pe rolul Curții de Apel Cluj. În urma judecării, procesul s-a încheiat prin pronunțarea sentinței penale nr. 54 din 13 mai 2010. Instanța a hotărât anularea integrală a sentinței nr. 719/1958 și achitarea tuturor celor 57 de condamnați din lotul Szoboszlay, dispunând și restituirea averilor confiscate”, a informat IICCMER.
