Muzeu al Civilizației Dacice în vestul țării. Cum va arăta obiectivul de...

Muzeu al Civilizației Dacice în vestul țării. Cum va arăta obiectivul de la Orăștie

0
DISTRIBUIȚI

În vestul țării  ar putea fi realizat cel de-al doilea Muzeu al Civilizației Dacice. Un proiect în valoare de peste cinci milioane de euro a fost depus în vederea finanțării din fonduri europene, obiectivul urmând să fie amenajat la Orăștie.

Consiliul Județean Hunedoara informează că în luna iunie a fost depus, alături de Primăria Orăștie, prin aplicația MySMIS, dezvoltată de Ministerul Fondurilor Europene, proiectul cu titlul “Realizarea Muzeului Civilizației Dacice, cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în municipiul Orăștie”, pentru finanțare din fonduri europene nerambursabile.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Hunedoara, valoarea totală a investiției se ridica la suma de peste 24 de milioane de lei, fără TVA, adică peste cinci milioane de euro. Cu acești bani, în cadrul proiectului european, ar urma să fie realizat un muzeu al civilizației dacice chiar în centrul istoric al orașului Orăștie, în clădirea vechiului spital din municipiu.

Astfel, în cazul în care proiectul va fi declarat eligibil, o parte din bani vor fi utilizați cu scopul reabilitării clădirii existente și transformarea acesteia în Muzeul Civilizației Dacice, iar restul sumei va fi alocată pentru reabilitarea străzilor Nicolae Bălcescu (tronson 2), Nicolae Iorga, Ion Creangă și Cetății, aflate în centrul municipiului Orăștie.

“Obiectivele generale urmărite pentru realizarea Muzeului Civilizației Dacice sunt următoarele: expunerea și promovarea patrimoniului arheologic descoperit în zona Cetăților Dacice, realizarea unei conexiuni muzeale și turistice între Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa, crearea unui spațiu de documentare și cercetare pentru Comitetul UNESCO și Consiliul Științific al monumentului Sarmizegetusa Regia, relocarea patrimoniului cultural imobil al Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie în același spațiu expozițional. Clădirea va conține săli de expunere, săli de conferinţe şi expoziţii temporare, depozite şi spaţiu carantină, laborator restaurare obiecte de etnografie, birouri, spaţii pentru pază, spaţiu pentru vânzare bilete şi suveniruri, garderobă, căi de acces (holuri, scări, ascensor), grupuri sociale.


Se propune astfel, valorificarea clădirii existente, prin schimbarea destinației și refunctionalizarea acesteia, reamenajarea clădirii pentru punerea în valoare a acesteia în vederea intrării în circuitul turistic, o deosebită importanță având așezarea geografică a localității și a clădirii propuse pentru acest muzeu, pentru a fi inclus în circuitul turistic deosebit de important al obiectivelor turistice înscrise și incluse în patrimonial UNESCO”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.

În ceea ce privește lucrările de reabilitare si modernizare pentru cele patru străzi din Orăștie, acestea vor cuprinde sistematizarea circulației, trotuare modernizate, regenerare zone verzi, amenajare de spaţii de odihnă cu mobilier urban, continuarea amenajării unor trasee pietonale, punerea în valoare a scuarurilor, refacerea vegetaţiei îmbătrânite și creşterea calităţii spaţiilor publice.

Durata estimată de execuție a Muzeului Civilizației Dacice din orașul Orăștie este de doi ani. În acest moment, în vestul țării se mai află un astfel de muzeu al civilizației dacice și romane, deschis la Deva.

Dacă proiectul va fi declarat admis, banii vor veni prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 13: Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b: Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectivul specific 13.1: Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România.

Cetățile dacice din Munții Orăștiei

Șase fortărețe dacice se află în Munții Orăștiei, din județul Hunedoara, fiind ridicate între secolul I î.Hr. și secolul I d.Hr. pentru apărare și protecție contra cuceririi romane. Este vorba de Sarmizegetusa Regia – capitala regatului dac, Luncani – Piatra Roșie, Costești – Blidaru, Costești – Cetățuie, Căpâlna și Bănița. Toate aceste fortărețe au format sistemul defensiv al lui Decebal și fac parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO începând cu anul 1999.

De atunci, autorităţile judeţene din Hunedoara au solicitat, în mai multe rânduri, preluarea acestora în administrare, dar proiectele s-au blocat în diverse stadii. Consiliul Judeţean Hunedoara a preluat în luna februarie 2013, de la Ministerul Culturii, patrimoniul Cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, devenind astfel administratorul monumentului istoric protejat de UNESCO. În acest moment, reprezentanții autorităților județene continuă demersurile pentru preluarea în administrație și a celorlalte cetăți dacice, pentru a le transforma în obiective tot mai atractive pentru turiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.