Romulus Ladea în lumea lui cuprinzătoare. Unul dintre cei mai apreciați sculptori...

Romulus Ladea în lumea lui cuprinzătoare. Unul dintre cei mai apreciați sculptori bănățeni, celebrat la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Muzeul Naţional al Banatului şi Fundaţia Interart Triade organizează în perioada 15-23 septembrie expoziţia „Romulus Ladea în lumea lui cuprinzătoare”, expoziţie ce reuneşte lucrări de pictură, grafică şi sculptură din colecţii private, alături de fotografii din arhiva publicistului şi scriitorului bănăţean Virgil Birou, donată anul trecut muzeului bănăţean.

Expoziţia este prilejuită de lansarea monografiei dedicate sculptorului Romulus Ladea, originar din judeţul Caraş-Severin, scrisă de istoricul şi criticul de artă Adriana Botez-Crainic.


Romulus Ladea a fost profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Timişoara între anii 1933-1946, lucrările din expoziţie încercând să contureze lumea artistică timişoreană din anii interbelici.

Lucrări de pictură şi grafică semnate de Alexandru Popp, Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Lucia Piso Ladea şi sculpturi de Romulus Ladea sunt tot atâtea mărturii atât despre omul şi artistul omagiat în această expoziţie, cât şi despre lumea în care a trăit.

Vernisajul expoziţiei va avea loc la sediul Fundaţiei Interart Triade din Calea Martirilor nr. 51/45, sâmbătă, 15 septembrie, la ora 18.00, în prezenţa Adrianei Botez-Crainic, autoarea monografiei, care va acorda autografe. Smaranda Vultur şi Marius Cornea, curatorul expoziţiei, vor vorbi despre Timişoara interbelică şi cercul de artişti din jurul sculptorului Romulus Ladea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.