Dovada că „guvernarea” lui Liviu Dragnea și a PSD-ALDE-lui său din ultimii doi ani și ceva a fost un „regim” este reacția apropiaților săi după ce acesta a pierdut alegerile europarlamentare și propria libertate. Și tot o dovadă că țara a fost confiscată de unul dintre cei mai mari manipulatori din istoria recentă este că mulți îl regretă, repetând obsesiv temele abordate zilnic de fostul șef al social-democraților și de cei care îi făceau, în presă și în social media, agenda, pe bani serioși: statul paralel, securiști care ne ascultă telefoanele, binomul, tăieri de salarii și pensii etc.
Chiar dacă Dragnea dispare din viața publică, rămâne răul făcut: oameni convinși că, fără el și partidul său, ne așteaptă Apocalipsa. Este, în definitiv, singura mare victorie a lui, și o mare tristețe pentru România.
Am văzut cum oamenii se arată sceptici față de partidele câștigătoare, dacă nu chiar agresivi față de acestea. Am văzut argumentul acela inept conform căruia ar trebui să fim cel puțin indulgenți față de Liviu Dragnea, la câtă hoție e în țara asta, ca să nu mai vorbim despre cât fură ăia din opoziție, câte a făcut Iohannis etcetera și etcetera. Și (preferatul meu): ce, se schimbă ceva în bine la noi acum că Dragnea e la pușcărie?
Da, se schimbă totul dacă un înalt demnitar descoperit că face fapte de corupție ajunge să plătească pentru asta. Înseamnă că încă nu suntem pierduți, ca stat democratic. Se schimbă totul atunci când puterea nestăvilită a cetățenilor, care au stat la coadă să voteze în toată țara și mai ales în străinătate, determină soarta națiunii. Pe lângă efectul direct, ce s-a întâmplat în 26 mai trebuie să fie și o lecție pentru orice formațiune care va veni (sau va rămâne) la guvernare. Că tirania are ac de cojoc și că, buni, răi, leneși, săraci sau nebuni, românii au un spirit sănătos. Iar asta, dragi nostalgici, este adevărata schimbare, cea pe care o așteptăm de aproape 30 de ani.
