Chitaristul formației Rockabil și Remember, Marian Draghia este un nume cunoscut în rândul melomanilor din partea de vest a țării și nu numai, activitatea sa muzicală incluzând și apariția în formula de început a celor de la Pragu’ de Sus. Am realizat un interviu alături de Marian, în care acesta ne-a povestit amănunte interesante din activitatea sa muzicală și care este părerea lui în ceea ce privește eternul conflict dintre generații…
– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului?
Pasiunea pentru muzică, n-aș putea să spun de unde vine, o am și gata, în familie spunea tatăl meu că avea un unchi care era mai pasionat în ale muzicii. Eu nu l-am cunoscut, cine știe, poate o fi în sânul familiei o genă legată de muzică care apare când și când, la te miri cine.
În public… sau pe scenă am apărut de pe când eram elev în tot felul de scenete etc, însă în timpul facultății am făcut parte dintr-o trupă a… facultății, Linia 17 se numea. Acestă trupă a urmat după Linia 27, din care a făcut parte și Valentin Ivănescu însă nu atunci ne-am cunoscut (acum cântăm împreună în Rockabil).
– Ai pus bazele formației Pragu’ de Sus. Care au fost cele mai frumoase momente alături de această trupă ?
Până să apară Pragu’ de sus am mai activat prin Buziaș în diverse formule dar o perioadă după aceea nu am mai cântat, am pus chitară în cui/pe stativ și am zis că va veni și vremea ei…și a venit tocmai prin concretizarea proiectului Pragu’ de Sus. Mă reapucasem de cântat, l-am găsit pe Bebe Borozan și după câteva încercări cu diverși, l-am întâlnit pe Călin Barcean care și el era împreună cu Costel Răsuceanu, astfel a luat ființă Pragu’ de Sus. Cu această trupă am înregistrat două albume iar la alte două am colaborat. Interesant e că și acum mai au succes melodii pe care le-am compus, cum ar fi Buchet de reverii, Nu e timp… Și mai interesant e că cei care le ascultă nu știu că eu le-am compus, asta însă e altă discuție și oricum nu mai contează; una peste altă însă, au fost destule momente frumoase pe care le-am petrecut alături de băieții de la Pragu’ de sus.
– Aveai emoții înaintea recitalurilor? Mai ai și acum?
Emoții am și acum când urc pe scenă, nu contează că e scenă mare sau club, nu cred să fie cineva care să nu aibă asemenea sentimente, totul e să fii pozitiv și să-ți placă ce faci.
– Care este primul disc pe care l-ai ascultat?
Primul album ascultat de mine a fost Cântece transilvane a formației Semnal M, un album de marcă al anilor ’80.
– Faci parte și dintr-o formație de cover-uri cu care cânți la multe evenimente private. Ai avut vreodată momente mai puțin plăcute la asemenea evenimente?
Așa e, am cântat și la evenimente private, cel mai neplăcut e când trebuie să strângi tot echipamentul.
– De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?
Inspirația e un lucru ineresant, vine din tine, de undeva, o ai sau nu, nu se învață, nu se ia, o ai, probabil Cel de sus știe mai multe…, de regulă transmiți o stare, o poveste care uneori pare banală însă atunci când e, e și gata.
– Ce părere ai de muzica pop – rock românească de la ora actuală?
Muzică românească e un pic (sau mai mult) haotică, totul e în funcție de câștigul imediat, nu prea contează cum, de aceea și rockul e aproape inexistent pe canalele oficiale de muzică, contează mult mai mult imaginea, mesajul muzical e aproape nul.
– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?
Cel mai tare m-a marcat un concert al formației Șah Mat din Buziaș. Eram licean, nu mai știu cum de am ajuns la acel concert, cred că am fost duși cu școala… însă a fost concertul care m-a impresionat cel mai mult, era în 1981 sau 1982, dacă ar fi fost filmat l-aș revedea cu mare plăcere.
– Cum ți se pare scena muzicală din Timișoara? Cum ți se pare publicul și care e diferența dintre oamenii care vin la un concert de sine stătător și cei care participă la un eveniment privat (nuntă, botez, etc)?
În lumea muzicală bănățeană, în cazul muzicii rock consider că nu s-a făcut o trecere cu adevărat de la generația veche la cea nouă, e însă o problemă și cu locurile de cântat și cum privesc autoritățile formațiile locale, cum vibrează mass media la ce aduc nou aceste formații etc.
Nu prea se poate compara publicul de la un eveniment privat față de unul de la club sau scenă, depinde de eveniment, de cine participă, în general evenimentele private sunt focusate pe altceva, muzica e de regulă ceva pe lângă.
– Ce părere ai de concertele susținute în centrul orașului (sau în alte locuri) unde intrarea este liberă?
E ok că se cântă în centrul orașului sau în alte părți, important e ca oamenii să înțeleagă că artistul trebuie plătit și să-l susțină astfel și la alte evenimente, munca artistică nu e ușoară, presupune o serie de sacrificii, întâlnite în foarte multe domenii de activitate.
Oricum nu înțeleg cum de e încetățenită ideea că artistul nu trebuie plătit. Chiar pe tema aceasta, am întâlnit o fosta colegă de facultate, e patroană, are câteva sute de angajați și când am invitat-o la un concert m-a întrebat dacă e gratis…
– Care sunt numele reprezentative pentru tine ale scenei timișorene de-a lungul timpurilor (și-n zilele noastre) și de ce?
Dintre nume reprezentative…care ar putea să nu fie? Acum în Rockabil cânt alături de Bujor Hariga, pe vremuri îi ascultam solourile de la melodiile formației Pro Musica, acum cânt alături de el. Mă simt cu adevărat privilegiat.
– Ai simțit nevoia vreodată să te exprimi ca „solo artist“, fără altă formație, să exprimi idei proprii?
Nu m-am gândit la o variantă solo în muzică, e mult mai interesant să fii într-o trupă, altfel te simți, parcă altfel comunici, asta nu înseamnă că am ceva împotriva celor care aleg o variantî solo, dimpotrivă, dacă așa se simt bine e ok.
– Se spune că muzica trebuie să fie una de atitudine. Să transmită mesaje sociale și politice. De ce crezi că în zilele noastre în muzica românească trupele se feresc să ia atitudine explicită împotriva nedreptăților de orice fel?
Cred că lumea e sătulă de tot felul de atitudini, așa s-a năruit ideea de atitudine că și în muzică e posibil să fie prea mult. Plus că în muzica de azi se preferă superficialismul și o trăire mai adâncă probabil nu vibrează cu… vremurile.
– Conflictul dintre generații a fost prezent dintotdeauna. Crezi că în zilele noastre, prăpastia dintre „vechi“ și „nou“ este mai acută decât în trecut?
Nu prea cred în conflictul dintre generațîi în muzică, conteza ce e bun, ascultabil, profund și plăcut, conflictele au alt substrat. În Rockabil sunt generații diferite cât încape, dacă ar fi conflicte totul s-ar nărui. Ca o mică paranteză, eu cant în două trupe, una e Rockabil, formație înființată în 2007 de mine și Alin Farcasescu, i-am avut alături pe Florin Topolovcici, Andrei Comșa, Sorin Deac și Andrei Crișan cu care am reușit imprimarea primului album, numit Începuturi. Trupa avea pe atunci o orientare mai hard rock cu tentă heavy și sună foarte bine, la fel și albumul scos atunci, au mai trecut prin trupă Ștefan Gartner și Fabricio Martin Alva Delgado. Cu timpul formula trupei s-a schimbat, azi formația Rockabil îi are în componentă pe Valentin Ivănescu, Petre Prisacaru și Bujor Hariga, a mai colaborat cu noi și Adi Văduva. În această variantă am scos un nou album numit Un cântec promis, album ce sună foarte bine, zic eu. Cealaltă formație se numește Remember și ii are în componență pe Janos și Dana Varadi, Alin Dinulescu, Andrei Comșa, respectiv Marian Drăghia. Și cu acestă trupa va apărea un album, o bună parte din piese fiind déja înregistrate.
– Ne îndreptăm cu pași repezi spre Timișoara 2021. Crezi că se vor întâmpla lucruri faine în orașul nostru în capitală culturală europeană?
Sper că vom face față cu brio la Timișoara 2021, rezultatele le vom vedea atunci. Sper să fie o experiență frumoasă pentru toată lumea.
– Cum ai descrie colegii tăi de trupă, pe scurt?
– Despre colegii de la Rockabil cât și de cei de la Remember pot spune că sunt oameni faini și de ispravă și sper să facem lucruri cât mai valoroase împreună.
