Primăria Timișoara a cumpărat șapte sirene de alarmare a populației. Cât costă

Primăria Timișoara a cumpărat șapte sirene de alarmare a populației. Cât costă

0
DISTRIBUIȚI

timisoara - piata victoriei

Primăria Timișoara a cumpărat, recent, șapte sirene electronice pentru sistemul de înștiințare-alarmare, contractul cu furnizorul, o firmă din București, fiind semnat la sfârșitul lunii trecute.

Din contractul publicat pe site-ul instituției aflăm că cele șapte sirene au fost cumpărate în schimbul sumei de 412.000 lei, cu TVA inclus. Furnizorul are obligația și de a le instala și pune în funcțiune. Termenul de livrare și instalare a sirenelor este de maxim 30 de zile de la semnarea contractului.

Vă reamintim că, anul trecut, Consiliul Local Timișoara a aprobat un proiect de hotărâre care prevedea achiziționarea unui număr total de 27 de sirene de înștiințare-alarmare a populației.

„Conform studiului de audibilitate întocmit la nivelul Municipiului Timişoara de SC Topges Proiect SRL proiect nr.


18/2016 se precizează că “Având în vedere dinamica generală remarcabilă a municipiului, conform măsurătorilor efectuate, se recomandă pentru completarea şi reconfigurarea sistemului de înştiinţare-alarmare din municipiul Timişoara, achiziţionarea a 7 sirene electronice de 600W şi a 20 de sirene electronice de 1200W, care să asigure la un număr relativ mic de sirene pe ansamblu (39 unităţi pentru tot sistemul) transmiterea semnalelor de alarmare şi mesajelor vocale la o presiune acustică superioară faţă de nivelul maxim al zgomotului ambient cu cel puţin 6dB”, scria în documentația proiectului de hotărâre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.