Unul din cei mai cunoscuți maeștri ai sunetului timișorean, Sorin Bârcă, împlinește...

Unul din cei mai cunoscuți maeștri ai sunetului timișorean, Sorin Bârcă, împlinește azi 61 de ani

0
DISTRIBUIȚI

Sorin Bârcă, unul din cei mai cunoscuți maeștri de sunet din Timișoara împlinește astâzi 61 de ani, ocazie cu care redacția Pressalert alături de melomani îi urează un sincer La Mulți Ani!

Cunoscut ca și inginer de sunet (sunetist, mai popular), în spatele mixerului, ca DJ și ca profesor de cursuri de tehnica sunetului la Şcoala De Arte (compartiment distinct în cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș) Sorin este un bun cunoscător al fenomenului muzical. Prin „mâinile“ lui au trecut o sumedenie de „elevi“ care au devenit mai apoi celebri, iar la capitolul „înregistrări“ se poate lăuda cu o impresionantă colecţie ce cuprinde nume ca Phoenix, Pro Musica, Quo Vadis sau Implant pentru Refuz.


Deşi a luat contact cu lumea discotecilor încă din 1971, Sorin consideră debutul carierei sale de DJ anul 1975, când şi-a luat şi primul atestat care i-a permis să desfăşoare această activitate.

Printre cei care au absovlit cursurile de tehnica sunetului predate de Sorin Bârcă s-au numărat Rudi şi Avi din formaţia Activ sau producătorul muzical George Hora. Sorin Bârcă s-a ocupat printre altele și cu bunul mers al celebrului festival TimRock. „Prima ediţie a festivalului Timrock am ajuns s-o sonorizez accidental, în 1979. Organizatorii au pornit instalaţia la groapa de la CFR şi s-au ars toate sculele. Atunci am fost rugat să mă implic. Alături de Adi Bărar, care a făcut rost de un mixer cu 12 canale, de Ilie Stepan şi Marcel Breazu, am încropit o instalaţie de sunet şi a mers“, își amintește el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.