Virusul CoronaRobu

Virusul CoronaRobu

5
DISTRIBUIȚI

Ultimele zile au dovedit faptul că stilul patentat de Nicolae Robu în a conduce Timișoara este unul extrem de periculos. Mai ales când protejatele sale ajunse în funcții de conducere îl copiază cu religiozitate – lipsa respectului față de lege, deciziile pompieristice, minciuna tupeistă pentru a acoperi erorile, amenințările și presiunile de toate felurile pentru a închide gura celor care nu înghit abuzurile.

Când autodeclaratul „ultralegalist” Robu sfidează, în plină stare de urgență, interdicția unei instituții a statului de a opri lucrările de amenajare a trotuarelor care se face fără avize și autorizații de construire, de ce să ne mirăm că șefa spitalului municipal, subordonata liberală a primarului, hotărăște cu de la sine putere intrarea în carantină a maternității, iar cealaltă protejată, fostă colegă de partid, prefect și șefa comitetului pentru situații de urgență, tace complice? Căci problema este foarte simplă – conform legii, carantina nu o putea declara Olimpia Oprea de la Municipal, oricât de manager ar fi și oricâte binecuvântări a primit de la primar.

Legalitatea nu se negociază ca la piață, așa cum îi place lui Nicolae Robu care, brusc, a amuțit de când au apărut problemele la „spitalul Primăriei Timișoara”, cum este și maternitatea Odobescu. A obosit probabil să se împăuneze cu munca profesioniștilor de la „Victor Babeș” sau de la crizele făcute că nu a anunțat el primul câți pacienți au mai fost salvați.


Presiunile disperate făcute în prezența ministrului Sănătății ca să fie transformată clinica Bega, din maternitate exclusiv pentru cazurile de COVID 19, și în maternitate pentru cazurile non-COVID doar pentru ca spitalul Primăriei să scape de griji, arată cum totul este gândit într-o cheie strict personală, fără nicio legătură cu realitatea.

Amatorismul dovedit de prefect, care a convocat un comitet județean pentru situații de urgență pentru a aproba ridicarea unei carantine la maternitatea Odobescu care nu a fost niciodată declarată, afirmațiile care se contrazic despre ancheta epidemiologică, bâlbele despre carantină, izolare și răspunsul aiuritor că nu știe care-i diferența între acești termeni pentru că sunt unii tehnici, toate acestea ne arată cine conduce județul în vremuri de pandemie. Desigur, garantat Robu. Și să nu uităm de crizele și scandalurile din mai toate ședințele de comitet pentru situații de urgență. Șefa de la DSP Timiș, care ieri le-a pus oglinda-n față prin comunicatul de presă care a dezvăluit acțiunile abuzive legate de maternitatea Odobescu, a fost numită de actuala guvernare, nu este moștenită de la „ciuma roșie”.

Cum Nicolae Robu vrea să capitalizeze tot ce e bun în Timișoara, este la fel de responsabil și pentru tot ce nu merge bine, mai ales când continuă să-i protejeze pe cei care sfidează legea. Virusul CoronaRobu rămâne cel mai mare pericol pentru Timișoara, pentru că este mai contagios decât coronavirusul pentru contacții direcți, când e vorba de nerespectarea legii.

P.S.: Văd că Liliana Oneț scrie pe Facebook despre faptul că jurnaliștii trebuie să fie solidari cu autoritățile pentru a trece de situația de urgență. Dacă solidaritate înseamnă tăcere pentru ilegalitățile comise, ignorarea abuzurilor, niciodată nu va exista această solidaritate din partea mea. Pentru că asta nu e solidaritate, e omerta, iar tăcerea mafiotă nu are nimic cu binele cetății, ci doar cu preabinele unei găști minoritare.

5 COMENTARII

  1. Crăcănel acum este în avantaj deoarece ii trece covidul printe paranteze, oare?????.
    Crăcănel se vorbește în târg că de fapt s ar da drept crai și nu își explică faptul de ce o singură blondă ii da cu flit.
    Se mai spune că această blondă ar avea trecere la șoferi, oare????
    Acum izolați poate că dă blonda un tel lui,,,,, 50 cent,,, și pune la bătaie câțiva verzișori și rezolvă problema……?????
    Această enigmă, nu cred că crăcănel o poate descifra????

  2. Virusul a diminuat mult POLUAREA orasului . Snapanul LAE zis si liberalul poate va vedea, va constata diferenta . Se poate respira se pot deschide geamurile pt. aerisire. La fel pot respira si animalele si plantele din mediul inconjurator.
    Ne intrebam :- CUI folosesc Agentia de Mediu TM, Garda de Mediu TM si Directia de Mediu de la PMT ?
    -CAT ai costa anual, pe locuitorii platitori de taxe si impozite , DIRECTIA DE MEDIU DIN
    PMT ? De ce nu sunt trimisi in somaj tehnic aceasta armata de netrebnici ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.