Reacţia lui Nicolae Robu la filmarea din anul 1992: „Nu am realizat...

Reacţia lui Nicolae Robu la filmarea din anul 1992: „Nu am realizat că am fost atât de slab ca aici. Mustaţă să ştiţi că de-a lungul timpului am mai purtat”

1
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu a comentat cu voie bună imaginile video apărute ieri, de ziua sa de naştere, de pe vremea când era lector la UPT. Edilul-şef s-a arătat mirat cât de slab fizic era când avea 37 de ani şi spune că pentru el a fost o perioadă fericită, când nu exista „hatereala de azi”.

„Mi-a făcut plăcere să revăd acea secvenţă din cursul festiv, pe care l-am ţinut în 1992, în faţa promoţiei de atunci a Facultăţii de automatică şi calculatoare, unde sunt profesor. A fost ciudat şi pentru mine, colegii la servici mi-au zis: rămâneţi puţin aici să vă arătăm ceva. Eu ştiam că în 1992 am avut o perioadă de circa şase luni în care eram foarte slab, dar nu ca şi cum eram bolnav. Aveam o energie absolut de neînţeles pentru toţi care mă cunoşteam. Nu mâncam aproape nimic, beam câte un litru de suc natural şi cafea, nu foarte mult, fumam foarte mult. Dar nu de la fumat mi se trăgea energia. Doamne fereşte. În 1994 m-am lăsat de fumat. A fost o decizie de care m-am ţinut. Mă bucur că am reuşit să nu mai fumez. Făceam sport, aveam o condiţie fizică extraordinară. Nu am ajuns la accidentări, cunoscute, cu tot felul de fracturi, ca atacant la tendonul ahilian, ruptură totală, meniscuri, ligamente încrucişate la ambii genunchi, clavicula o dată. Aşa mai departe. Nu mai spun, ce pacient al ortopediei am fost… dar mergem înainte”, a spus Robu în videoconferinţa de azi.

Primarul nu a ezitat să vorbească despre aspectul său în acea perioadă şi a dezvăluit că a purtat mai mult barbă decât mustaţă: „Am slăbit în schimb, dar aveam energie, dormeam 2-3 ore pe noapte.


Nu simţeam nevoia să dorm mai mult. S-a văzut asta, am slăbit destul de mult. Mă bucuram de o apreciere, totul era pozitiv în jur, nu exista hatereala de azi. Nici în sufletele cred a celor cu care interacţionam. Nu existau sentimente negative. Mă energiza să ştiu că studenţii îmi spuneanu tata robu, că au încredere în mine. Că toată zbaterea mea e apreciată. Rămân în urma mea lucruri frumoase. Reformă în învăţământul superior. Începusem să mă afirm la nivel naţional în mediul acaddemic… Ştiam că am fost slab, dar nu am realizat că am fost atât de slab ca aici. Mustaţă să ştiţi că de-a lungul timpului am mai purtat. Şi în timpul comunismului. Mai mult barbă, decât mustaţă. Poate o să pun nişte poze cu barbă pe Facebook să vedeţi. Au fost două perioade destul de scurte în care cam purtat mustaţă. Una înainte de Revoluţie şi una după, din perioada în care este acel filmuleţ. Şi mie mi s-a părut foarte ciudată imaginea mea cu acea mustaţă. De regulă am purtat barbă, până când am decis să nu mai tolerez pe faţă nici barbă, nici mustaţă…”.

Întrebat de discursul său din clipul video, la cursul festiv al clasei de Automatică și Calculatoare, intitulat „Introducere în fabricația integrată prin calculator”, Robu a explicat că şi atunci a avut „secvenţe mai poetice”. „Aşa mi-a venit atunci să le vorbesc studenţilor despre cunoaşterea luciferică şi paradisiacă, despre orizontul cunoscutului, al necunoscutului şi al nimicului. În cazul Timişoarei ştiu că orizontul necunoscutului e destul de larg, chiar dacă actul nostru de comunicare e unul foarte intens. O să încerc să fac mai scurtă ca timp comunicarea. Eu am tentaţia, ca dascăl, să mai explic unele lucruri în detaliu, să mai deviez …Eu am luat-o cu filosofia, cunoaşterea luciferică, în fine. Cu un an înainte ţinusem cursul cu titlul introducere cu titlul: Introducere în arhitecturi de calcul dedicate aplicaţiilor de inteligenţă artificială… Atunci erau abordări de avangardă. Şi atunci am avut secvenţe mai poetice, filosofice, mă străduiesc, ca profesor, dascăl, să fiu eu însumi, nu mă cenzurez. Sunt spontan aproape în tot ce fac”, a concluzionat edilul-şef.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.